Cuibul căprioarei

Afară se simte că iarna-i pe sfârșite... Așa că am zis să bag repede încă o postare cu zăpadă, până nu dau mugurii prin pădure...

Am plecat să fac niște poze prin pădure, poate la vreo pasăre, poate la ceva mai mare... Cu gândul ăsta plec tot timpul, dar rareori îmi iese. Merg încet, deocamdată fără o direcție anume, singura preocupare e să nu fac zgomot. Zăpada mare atenuează zgomotul pașilor, dar  vântul nu mișcă nici o creangă, așa că oricum aș da-o vietățile pădurii știu că-s pe aici...

Arată bine pădurea încărcată de zăpadă și umblatul e mai greu, iar dacă o tai mai de-a dreptul prin boscheți simți că meriți pauza de ceai.

Am fost învățați că iepurii îs fricoși și probabil că așa e, că doar nu te fugăresc prin pădure să te muște de picior, dar au și ei strategia lor și câteodată au nevoie de nervi iepurești de oțel ca să le iese perfect evadarea. Cam asta mi-a trecut prin cap, când am văzut la vreo 10m în spatele meu, un iepure țâșnind dintr-un desiș în apropierea căruia mă învârtisem câteva minute bune... 

Merg mai departe şi destul de repede dau de nişte urme de căprioară, pe care mă hotărăsc să le urmez. Urmând pârtia dau de câteva "cuiburi" de căprioară, nu ştiu să le spun altfel şi oricum şi prin popor tot aşa le spune. Dacă-ţi sună prea ciudat poţi să-i spui culcuş, e oarecum mai logic, pentru că e un loc pe care căprioara şi-l pregăteşte pentru dormit dând la o parte zăpada sau frunzele şi alegând un loc care-i oferă o minimă protecţie (după un copac, o ridicătură, tufă, orice...), zic că-i mai logic pentru că nu-i un loc la care căprioara revine de fiecare dată, ca pasărea la cuib... Oricum zici tu că-i logic eu tot cuib îi zic. Pe măsură ce înaintez  găsesc tot mai multe cuiburi şi pârtia pe care o urmez devine tot mai groasă. La unele cuiburi dovezile lăsate de locatari sunt mai evidente...

Mă hotărăsc să merg către un loc unde ştiu că mai vin căprioare şi mistreţi la adăpat sau la scăldat în nămol, nu mă aştept să surprind pe nimeni, dar sunt curios să văd care-i activitatea acuma pe zăpadă mare şi când totu-i îngheţat.

Acuma că mi-am setat o destinaţie, măresc un pic pasul şi intru pe un drumeag, pe care zăpada e neatinsă ca şi până acum, dar măcar pot să merg fără să mai fac ocolişuri.  Mersul ăsta mai hotărât dă imediat rezultate (nedorite...), sperii un grup de trei căprioare ce îşi vedeau de treabă undeva în dreapta drumului. Totuşi am noroc, direcţia pe care au ales să fugă intersectează drumul pe care mă aflu. Am exact suficient timp să mă ghemuiesc cu aparatul la ochi pe partea umbrită a drumului şi să reglez claritatea pe zona unde estimez că o să treacă şi imediat apare prima căprioară.  Face un salt elastic până în mijlocul drumeagului, priveşte drept în obiectiv pentru vreo două secunde bune, apoi sare, fără mare grabă, peste tufele mai joase care mărginesc drumul, celelalte două trec în viteză. 

Nu-s tare speriate, se opresc ceva mai departe, dar sunt departe pentru aparatul de fotografiat şi nu are rost să încerc să mă apropii pentru că deja toată pădurea ştie că-s p-aici. Asta a fost şansa mea pentru ziua de azi, aş putea pleca acasă chiar acum, dar am venit în primul rând pentru linişte aşa că, înaintez  către scăldătoare.

La scăldătoare e linişte sunt câteva urme, dar nu mare lucru, pentru că totu-i îngheţat şi sub 40cm de zăpadă. În schimb valea arată bine, iar sub malul umbrit sunt nişte rădăcini dezgolite mascate de un trunchi căzut şi nişte spini, cumva între toate astea e un locşor adăpostit şi bine ascuns, de unde pot să văd toată valea şi pot să şi stau jos şi să beau un ceai... Mai am timp, aşa că îmi zic că pot să stau la pândă măcar o oră poate mai apare vreo vietate... Cele mai bune fotografii cu animale ies la pândă, asta dacă ştii unde să stai, dacă vii la o oră potrivită şi dacă eşti bine camuflat. Nu e cazul meu, pânda asta e mai mult la nimereală... Dar e o scuză foarte bună să fac o pauză de ceai... Atârn rucsăcelul de o cracă, proptesc aparatul pe monopied ca să-l pot ajunge, pun petecul de izomat pe un lemn culcat, îmi torn din termos nişte

ceai şi cică pândesc... Şi pândesc... Încă pândesc... Înafară de nişte păsărele cu burta galbenă, enervant de iuţi, nu mişcă nimic. Mai fac nişte poze cu valea, aşa de plictiseală... Ceaiul e pe sfârşite, iar eu pândesc...

Din capătul celălalt de pădure se aud nişte împuşcături! Gata cu liniştea, gata cu ceaiul, gata cu pânda, trebuie să mă ejectez urgent din pădure, până nu mă trec umflaţii ăştia pe răbojul cu victime colaterale!

Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!