sâmbătă, 31 martie 2012

Pădurea mică.

Visând, întrezărim prin doruri
latente pulberi aurii-
Păduri ce ar putea să fie
și niciodată nu vor fi.
Lucian Blaga
Am început cu un citat pesimist şi chiar sunt ultra-hiper-super-uber pesimist în legătură cu şansele ca, prăpădul generat în pădurile noastre de  nesimţire, inconştienţă, nepăsare şi lăcomie primitivă, să poată fi contrabalansat de acţiunile câtorva  voluntari. Oricum jaful cu şi fără acte, care ne-a adus la aproape de 25% suprafaţă împădurită, se întâmplă în cârdăşie cu autorităţile, care ar trebui să vegheze şi chiar să sporească suprafaţa împădurită, aşa cum ei cu mâna lor şi-au scris în propria lor lege. Cârdăşia asta, dacă nu e murdară  şi vinovată, atunci e cu siguranţă măcar tâmpă, de vreme ce multe din firmele mari care scot lemn din ţară, provin din ţări cu mult mai multă pădure decât noi.
Gata, că iar m-am lăsat dus de val!
Am fost să dau şi eu o mână de ajutor la o mică acţiune de împădurire. Acţiunea s-a întâmplat la marginea satului Livezile, judeţul Timiş si a fost organizată de PlantamFapteBune şi  ECOclubTimisoara .
Am avut de plantat puieţi de cer şi paltin. La cer se mai vedea câte o frunză două, cât să ştii ce ţii în mână,  paltinul în faza asta e doar un băţ... Sper să apuc să-i văd şi un pic mai mari.

Au venit mulţi oameni mici şi mari.

Unii au  adus cu ei şi tractoare, tot mici şi mari, fiecare după pricepere şi puteri.

Cred că tura asta o să se prindă, dacă o să apuce toţi o gură de apă să-i ajute până prind un pic de putere.
Când mă uit în urmă, nu-i mult...  Clar nu-i pădurea care aş fi vrut să o plantez, dar e pădurea care am putut să o plantez...
Nu ştiu cum e pentru voi, poate voi v-aţi obişnuit, poate nu aţi văzut niciodată altceva, dar pe mine câmpurile goale mă dor...
Pădurea asta mică, sigur nu contează când te gândeşti la câtă pădure ar fi nevoie, dar contează pentru mine, mă ajută pe mine să mă suport pe mine însumi şi îmi dă puterea să am pretenţii şi speranţe mai mari când mă gândesc la cei din jurul meu.


Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu