sâmbătă, 30 iunie 2012

Şorecaru' mic

Se anunţa o zi fără nici o treabă prin natură, dar viața-i plină de surprize... Lucrurile s-au rearanjat și m-am trezit cu o gaură de două ore în program, unii ar fi mers la o cafea, eu am mers la o pădure, deși îmi place și cafeaua.... 
Nici n-am intrat bine în pădure, că am văzut pe un trunchi căzut, un șorecar comun (buteo buteo - pentru cine vrea să caute mai multe), ar fi trebuit să-și ia zborul demult, dar ceva îl ținea în loc. Când m-am apropiat mai mult și-a luat zborul fără convingere, doar până pe o creangă nu prea înaltă a unui copac din apropiere și imediat a devenit evident motivul pentru care ezitase până acum: lângă trunchi era un pui de șorecar, destul de mare, aproape cât un adult. Am dat peste o mamă care și-a scos puiul la primul zbor. Aveam aparatul de fotografiat, doar cu obiectivul normal, că nu mi-a trecut prin cap că voi avea nevoie de teleobiectiv, așa că am încercat să mă apropii... După câteva încercări nereușite, am băgat de seamă că dacă mă fac mai mic și mă mișc foarte încet, nu direct către el,  reușesc să micșorez progresiv distanța. În vreo cinci minute am reușit să mă apropii la cam doi metri. 
Micul șorecar nu s-a pierdut cu firea și mă mai amenința când eram prea aproape, deschizându-și aripile, sau dându-și capul înapoi și repezindu-și  ciocul înainte, dar doar până la jumătate de drum... Cam așa cum fac golanii când zic: "Băă vezi că când îți bag una!".
Una peste alta, cred că e un șorecar de mare viitor și la lecția de mâine o să se prindă la ce-s bune aripile alea... La anu' pe vremea asta, dacă mai trec pe aici o să-i aud doar strigătul inconfundabil și poate o să-i văd silueta în zbor undeva sus pe cer. O să fie șef peste tot ce mișcă pe bucata asta de pădure și pe câmpul din apropiere. Că am zis de strigăt, strigă "hiiack", așa zice în "Călăuză în lumea plantelor și animalelor". Dacă ești singur pe acasă poți să încerci, dacă te faci că dai și din aripi sigur îți iese... Mie mi-a ieșit. Da' poate că eu stau prea mult singur...
Am făcut câte fotografii am putut face, că o ocazie ca asta n-o să mai prind, dar am încercat să nu-l stresez prea tare, apoi m-am dat înapoi cât să se simtă destul de sigur ca să-mi întoarcă spatele și să plece. M-a bușit râsul în timp ce-l priveam îndepărtându-se,  pășind clătinat, agățându-se în tufișuri, cu aripile pe jumătate deschise, mult prea mari pentru priceperea lui; arăta ca un copil, la primii pași, îmbrăcat cu haina bunicului, călcându-se pe mâneci și izbindu-se de mobilier.
Am stat în liniște până l-am pierdut din vedere, apoi am văzut că maică-sa planează din copac către zona unde l-am văzut dispărând și atunci am știut că s-au găsit. Am plecat în direcția opusă și după ce m-am îndepărtat destul, am ridicat privirea în sus și am văzut multe, multe frunze... Am zis cu voce tare: MULȚUMESC! Nu știu de ce, dar așa am simțit eu că-i bine...


Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi! 

miercuri, 27 iunie 2012

O dimineaţă la pădure

Au început căldurile crâncene, aşa că decât o dupămasă la pădure, e mai bine o dimineaţă la pădure. De obicei când ies mă uit să văd ce să îmi iau cu mine, dar de data asta m-am uitat mai degrabă să văd ce pot să las acasă... După ce am terminat, am constatat, că pot schimba rucsăcelul de o zi, cu un sac de merinde milităresc. Bucurie mare, oricum demult aşteptam un prilej să-i fac o probă.
Prima oprire, pe margine unei bălţi de lângă pădure... Stufărişu-i plin de viaţă, tot felul de păsări îşi fac de lucru pe luciul apei, din păcate toate sunt pe malul opus unde brâul de stuf ce încojoară balta e mult mai lat... Am stat o vreme-n stuf, în linişte, pe nişte lemne putrede înţepenite în mâl, dar fără să reuşesc nici o fotografie. Era destul de frustrant, păsăretul circula în toate sensurile, fără grija mea, dar nimeni n-avea treabă pe lângă smocul de stuf unde mă aciuasem eu... 
Într-un final am făcut o serie de fotografii unei perechi de găinuşe de baltă, care-şi scosese puii la plimbare. Găinuşa de baltă (Gallinula chloropus - dacă vrei să citeşti mai multe...) e migratoare; de departe o poţi confunda cu lişiţa, ciocul  roşu cu vârful galben, o dau de gol... În "Călăuză în lumea plantelor şi animalelor", zice că: "Strigă kurr sau dack-dack.". Poate am auzit nişte dack-dack, dar n-am auzit pe nimeni strigând kurrr, că m-aş fi simţit ofensat şi aş fi plecat plecat mai repede...
În timp ce încercam sa-mi găsesc o cale decentă prin lăstărişul care mărgineşte pădurea, am găsit un corn de căprior. Nu arăta prea bine, cred că au trecut nişte ierni peste el, dar l-am luat oricum, poate meşteresc ceva din el... În pădure nu-i de stat, gâzele muşcă mai abitir ca de obicei, poate se schimbă vremea... Când mergi, e suficient să plimbi mâna liniştit pe lângă faţă şi eşti OK, dar de stat azi nu se poate sta...
Tocmai când mă hotărăsc să pornesc către casă şi încep să păşesc mai fără fereală, dau de un căprior mai tinerel, toropit de căldură, cu botul  în ce a mai rămas dintr-o baltă.
E cu fundu'n sus şi îndreptat către aparat, dar sunt deja prea aproape ca să mai încerc să mă ascund şi să aştept, aşa că declanşez în rafală şi-l ţin în obiectiv până dispare în desiş. Credeam că n-o să mai aud de el, aşa că tare m-am mirat să-l aud lătrând şi bătând din copită. Mai câteva săptămâni şi-ncepe nebunia şi la ei, ăsta se antrenează. În iulie, august e sezonul de împerechere să vezi atunci olimpiadă...


Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!