vineri, 31 martie 2017

3 poze, 2 vorbe - Martie 2017

Common lungwort
Plămânărica (Pulmonaria officinalis) - arătoasă, utilă și ușor de identificat. Florile de culori diferite pe aceeași plantă și frunzele cu pete albe, o fac dificil de confundat cu orice altceva. Numele popular e ușor de reținut și îți spune direct la ce îți poate fi de folos. Ar fi ușor dacă toate ar fi așa...

Dice snake
Auto-împletit între crengile unui arbust din marginea potecii, șarpele de apă (Natrix tessellata) se preface că nu-l văd, s-a cățărat acolo să prindă ceva mai devreme soarele dimineții. Apa nu e departe, dar nu e singurul loc în care acest șarpe se simte bine.

Blackthorn flower
Floarea de porumbar (Prunus spinosa), la vremea asta, face adevărate insule albe din tufele de porumbar ce abundă pe câmpuri și dealuri. Fructele, toată lumea le știe, dar nimeni nu le vrea. Toamna târziu după ce dă primul ger, te poți apropia totuși de ele, dar până atunci mai e...



Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi! 

miercuri, 8 martie 2017

Căprioare râd în soare

În fiecare an când începe să se simtă că iarna-i pe sfârșite, mă apucă așa o poftă de nestăpânit să mai tropăi prin zăpadă, undeva într-o pădure; că nici dacă aș vrea nu m-aș putea opune. Pădurea asta (nu-i tot timpul aceeași...), unde dibuiesc în fiecare an ultima zăpadă (pentru mine...), e ca un mare magnet. Degeaba încerc să mă agăț de telecomandă, de nevastă, de sticla de bere, de las' că merg mâine - nu-i șansă de scăpare. E musai obligatoriu, să mă iau și să mă duc. Musai, am zis!
Tot drumul până acolo mă roade un fel de îndoială și am un sentiment de mare urgență... Dacă nu mai găsesc? Dacă s-o gătat zăpadă? Ce fac? Mă mai duc o dată undeva mai sus? Aștept până la anu'? Da', oi mai fi io la anu'? Da', zăpadă o mai fi? Tot așa sărind dintr-o întrebare în alta, parcă tot mai repede merg, și tot mai des mă poticnesc prin lemnele de pe potecă. Uite, le-am și speriat pe căprioarele astea!
deers in the sun
Nu o iau la fugă imediat. Se uită la mine cu un aer curios și parcă ușor îngrijorat. Ceva de genul: Bă, ești bine? Ia-o încet, nu te mai zbate așa. Uite stăm un pic să ne faci poză, ca să te mai liniștești... E OK? Bine, am plecat!
Încep să mă mai liniștesc abia când, dosite la umbra câte unui copac, încep să apară primele petice de zăpadă. Vesantul nordic al văii pe care o urmez, e și el sub o pătură subțire de zăpadă, sub care mustesc izvoare. Continui să urc, până cănd după ce trec de coama dealului, am parte de priveliștea care mi-am dorit-o.  Acu' sunt liniștit, mă simt de parcă am făcut ceva cum trebuie... Nu știu cu să explic mai bine... E ca atunci când pentru o vreme te desparți de un prieten, si dacă nu ai stat la o ultimă șuetă, cumva, parcă ceva, nu e la locul lui în univers.
the last snow
O iau la pas domol pe lângă potecă să flecesc niște zăpadă, și simt cum mi se furișează în suflet un fel de bucurie. O bucurie mică, simplă și cumva la îndemâna oricui. Fac un bulgăre de zăpadă și iau la țintă un fag mai gros, fără să-l nimeresc. Nu mă las, pun rucascul jos că mă încurcă, și dau în el ca-n curtea școlii. Nu ripostează. Mi-a luat cam mult până să-l nimeresc, abilitățile astea dacă nu le exersezi se evaporă... Ca veni vorba de evaporat, e vremea pentru o pauză de rehidratare și ceva de ronțăit. 
Mă îndrept către niște trunchiuri căzute în apropiere, unde mă instalez comod și în vreme ce îmbucățesc ce mi-am adus de acasă, mă gândesc cum ar fi dacă ar trebui să trăiesc într-un loc din lumea asta unde nu sunt patru anotimpuri... 
Nu cred că mi-ar place.
Printre trunchiurile căzute e și-un mesteacăn; tocmai la timp - rezerva de scoarță mi se cam apropie de sfârșit.  Îmi iau câteva felii sănătoase, care probabil o să-mi ajungă, pentru aprins focul, o bună parte din an.
birch bark
Prin locurile în care umblu de obicei nu prea se găsesc mesteceni. Trunchiurile căzute de cireș putrezesc oarecum la fel. Lemnul trunchiului putrezește, dar scoarța rămâne intactă, semn că și scoarța de cireș conține ceva uleiuri care o mențin intactă multă vreme după ce lemnul și-a pierdut integritatea. Dar atunci când vine vorba de aprins focul, nu există nimic care se compară cu scoarța de mesteacăn.
La întoarcere am lăsat poteca deoparte și într-un fund de vale ceva mai larg, am dat iarăși de o căprioară. 
deer
Între mine și ea era un pâlc de pădure mai deasă,  cu greu am reușit să fac o fotografie. Nu am încercat să mă apropii mai mult. Lucrurile s-au potrivit în așa fel, că ne-am zărit unul pe altul la o distanță suficient de mică ca eu să pot face câteva fotografii și în același timp suficient de mare ca ea să-mi tolereze prezența fără să o ia la goană. Așa că ne-am uitat o vreme unul la celălalt, după care eu am plecat la casa mea și ea a rămas la casa ei.
De data asta am reușit să-mi iau rămas bun așa cum se cuvine, acu' poate să vină primăvara.



Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!