duminică, 21 mai 2017

Mâncare lipicioasă

Acum ceva vreme, am dat buruiana asta într-un colț de pădure, nu i-am dat nici un fel de importanță atunci; acum o văd peste tot... A cotropit mare parte din pădure, o văd la margine de câmp și anul trecut am dat de ea și prin curte. Abia atunci am început să fac niște conexiuni, ea, buruiana, a făcut conexiuni din prima clipă... S-a conectat la mine. 
Am aflat că pe la noi îi zice lipicioasă sau turiță (galium aparine). Tulpina fragilă, nu poate susține planta la maturitate, de aceea plantele izolate, dupa ce trec de o anumită dimensiune continuă să crească târânduse pe sol. Toată planta e acoperită cu peri minusculi cu gheruțe la capete, cu care se agață de orice e pe aproape. Astfel plantele care cresc în grupuri se agață unele de altele, formând un fel de rețea care le ajută să rămână în picioare, sau se agață în căutarea sprijinului de alte plante, crăci sau trunchiuri căzute.
Cleavers, stickyweed
Perișorii ăștia în contact cu pielea pot declanșa la unele persoane reacții alergice în zonele atinse. În ciuda a tot ce am spus până acum, buruiana asta are o grămadă de utilizări medicinale și practice, despre care sper să povestesc cu alt prilej. O să spun acum că e soră cu cafeaua, adică soră bună cu cofeină în ea, fructele  se coc pe sfârșitul verii, începutul toamnei - dar sunt cam mici, și e comestibilă... Da, comestibilă! I-am aflat secretul, iar acum sunt în fața unei întinderi nesfârșite de lipicioasă, care tremură, lipsită de apărare în fața mea. Haa, haha! (Mandark)
Poate fi mâncată primăvara înainte de a-i da fructele, după aceea devine prea greu de mestecat. Dacă încerci să o mănânci crudă, s-ar putea să ai o mică problemă cu perișorii agățători. Eu am trecut peste asta adăugând un pic de ură, în actul masticației. Cine a spus prima data  "răzbunarea e dulce", cred ca la așa ceva se gândea - mi-ai invadat curtea, te mănânc. 
Inainte de a te apuca să o mănânci e o idee bună să testezi pe o zonă cu piele nu foarte tăbăcită, cum ar fi partea interioară a antebrațului, dacă nu cumva faci alergie la contact. Tot o idee buna e să culegi doar părțile mai fragede, cele mai de sus, mai ales dacă e trecut de aprilie.
cleavers, sticky weed
Dar, n-am venit până aici să moflăi trei fire de lipicioasă. Nu! Am venit pregătit: am oala cu mine... 
Pun rucsacul jos, fac repede un foc și scot încet oala din tașcă, urmărind cu satisfacție reacția entităților vegetale lipsite de apărare. Se aude un tremur de frunze, un zăngănit de gheruțe, recepționez la nivel telepatic mesajul de neputință și regret de a fi parte a regnului vegetal, într-o situație când doar fuga te poate salva... Aiurez, mă distrez...Pe bune, oare drujbiștii simt asta? Oare cine-i mână pe drujbiști în luptă simte ceva?
În două minute am cules destul să umplu oala. 
pot full of cleavers
Înainte de orice, grămada asta de verdeață trebuie curățată bine și doar o simplă clătire cu apă nu rezolvă nimic. Perișorii cu gheruțe de care v-am povestit, agață tot felul de chestii: pufi zburători, gâze, bucăți din alte plante, etc. Toate astea trebuie pigulite, ca să nu ajungă în mâncare. Mai departe e simplu: toate-n oală, punem apă, punem capac și dăm oala pe jar. Nu trebuie lasate mult la fiert, mai ales dacă faci mâncarea asta pe început de aprilie când plantele sunt destul de fragede, dacă te-a apucat luna mai, ca pe mine, le lași ceva mai mult.
cleavers boiling
Când consideri că au fiert destul, scurgi apa, dar mai păstrezi puțin într-o cană - de fapt poți să și bei zeama în loc de ceai, mai ales dacă ești într-un loc unde nu ai altă apă decât cea care ai cărat-o. 
Mai departe am avut mâinile ocupate, așa că nu am mai putut să fac fotografii, dar am lasat camera să filmeze și am decupat apoi câteva cadre cu momentele esentiale... Imaginile nu au calitatea unor fotografii adevărate, dar am făcut ce am putut în situația dată.
chopping, adding flour, ready, eating
1. Am tocat verdeața, sau cum să-i spun, că dacă spun am tocat lipicioasa nu prea sună bine...  2. Am pus-o înapoi în oală, am adaugat puțin din zeama care am salvat-o și o pastă subțire facută din puțină făină și apă, apoi am omogenizat bine, amestecând cu oala pusă pe foc. 3. Aici ar fi trebuit să fac totuși o poză cu mâncarea gata, dar mi-era foame și am uitat. Mâncarea arată ca orice mâncare de urzici sau spanac nu e nimic foarte diferit. 4. Am mâncat cu poftă că mi-era foame rău. Am pus și sare, dar nu e clar când...
Ce am făcut eu aici e o rețetă foarte simplă, care poate fi mult îmbunătățită dacă ai cu ce, usturoi și ulei sunt două lucruri care mi-au venit imediat în minte...
Nu știu dacă să-i spun mâncare lipicioasă, sau mâncare de lipicioasă, dar a ieșit destul de lipicioasă și nu cred că doar de la făină.. De bună, e bună, dar dacă ar fi să fac un clasament pentru genul ăsta de mâncăruri, ar fi undeva pe locul trei după urzici și spanac.
Îmi pare rău ca am scris asta abia acum, dar dacă o vedeți și nu are încă fructe pe ea puteți încerca.



Haideţi  pe afară și aveți grijă de voi!

luni, 8 mai 2017

Păstrăvi de nuc pane

Plimbare de primăvară... Fluturi, floricele, verde crud, gâze, chestii d-astea - când am dat de o buturugă plină de bureți, am fost un pic surprins... Bureții ăștia sunt și ei de primăvară, n-ar trebui să fiu așa mirat. Păstravi de nuc le zice (Polyporus squamosus), de ce le zice păstrăvi n-am înțeles niciodată (de nuc, de fag...), dacă e careva care poate să mă lumineze, i-aș fi recunoscător. După bucuria inițială, am constatat că-s un pic cam trecuți, dar fiara din mine era deja excitată, așa că i-am cules și am plecat să caut un loc de foc.
dryad's saddle
După ce am pregătit puțin locul, să nu dau foc la pădure, am pornit repede focul cu niște scoarță de mesteacăn adunată astă iarnă în tura cu căprioarele. M-am învârtit un pic pe lângă foc și am grijit de el, până s-a făcut un strat de jar suficient de sănătos, ca să pot pune niște crăci mai groase și nu neapărat uscate, fără grija că o să-l înăbuș. După ce am scăpat de grija focului, am încălecat pe un buștean și m-am apucat să curăț bureții. Dacă-s culeși la vreme e suficient să-i speli, da' vremea ăstora pe care i-am găsit eu, a cam trecut... Deci, am răzuit bine pălăria de pielițe (scuame - de aia îi zice squamosus) și am îndepărtat complet partea buretoasă (tuburile de spori) de dedesubt pentru că își cam pierduse fermitatea...
Mai departe, cu gândul la o rețetă pe care o văzusem  pe youtube, pe canalul unui bucătar care fuge din bucătărie de câte ori poate, m-am apucat de gătit. 1. Am tăiat bureții în fâșii groase de un deget și i-am sărat. 2. Am pus făină. 3. Am pus apă. 4. Am amestecat până am ajuns la un aluat ceva mai puțin curgător decât cel de clătite. 5. Am tăvălit fâșiile de bureți prin aluat până le-am îmbrăcat într-o pătură oarecum omogenă.
Toate astea le-am făcut sub atenta supraveghere a unui croitor cenușiu cu care am împărțit același buștean...
Am mai scris despre el aici. Goanga alterna gesturi critice din cele 1,5 antene care i-au mai rămas, cu tentative sinucigașe de a intra în aluat, probabil ca să nu-și dezmintă numele dat de biologi:  morimus funereus - moarte dezastroasă...
Eeh! ce să-i faci? Oameni suntem, gongi zdrobim... Glumesc, înafară de câteva bobârnace atent calculate, dar necesare, nu i-am făcut nimic.

Așa arată bureții pregătiți pentru oala cu ulei încins. Briceagul e în poză pentru că e roșu...
Am aranjat puțin lemnele și jarul ca să pot pune oala pe foc cât mai aproape de orizontală, nu de alta, dar nu am avut la mine atât ulei cât aș fi vrut, așa că trebuie să mă descurc cu cât am... 
Nu am fost foarte sigur de aluatul pentru pane, doar cu făină și apă, dar rezultatul a fost peste așteptări. Aluatul a rămas bine lipit de fâșiile de bureți și s-a rumenit frumos. Deci rețeta funcționează chiar și în varianta asta foarte simplificată.
Dar nu totul a fost minunat... Bureții de nuc au depășit bine vârsta optimă așa că vreo câteva bucăți au fost mult peste puterea mea de mestecare. Câinele s-a bucurat și m-am bucurat și eu că n-am muncit degeaba, oricum pregătisem mai mult decât aș fi putut mânca.
Am stat ceva vreme pe lângă foc, cu burta plină și cu ochii-n frunziș... După ce din foc nu a mai rămas decât cenușa, fără tăciuni, am pus peste vatră două oale de apă dintr-o baltă din apropiere, am tras și un pic de pămât peste și am amestecat bine asigurându-mă că nu a mai rămas nimic fierbinte acolo, mi-am strâns calabalâcul și am plecat.
E bine primăvara la plimbare...


Haideţi  pe afară și aveți grijă de voi!