joi, 30 noiembrie 2017

3 poze, 2 vorbe - Noiembrie 2017

Hermelina, mustela erminea
Hermelina (hermina) - traversa în goană trunchiul unui copac uriaș căzut peste o mică vale, când, deodată s-a întors brusc din drum și s-a dat pe după trunchi. Am crezut că dusă a fost. Dar, am avut baftă, curiozitatea nu i-a dat pace și a scos capul să vadă care-i treaba. Adevărul e, că dacă nu trecea la ținuta de iarnă cu câteva zile înainte de a veni zăpada, n-aș fi văzut-o.
Canionul Hornad
Canionul râului Hornad, mărginește un parc național denumit cu dragoste Raiul Slovac. Nu e nici pe departe cel mai spectaculos loc din Slovacia - sunt păduri, platouri carstice, peșteri și canioane a căror accesibilitate e meținută cu efort. Locuri în care toată lumea poate merge, să prindă drag de natură, să înțeleagă că unele poteci sunt mai grele decât altele, dar cu puțină atenție poți să ajungi departe.
Ciocanitoare de munte, picoides tridactylus
Ciocănitoarea de munte (ciocănitoarea cu trei degete) - stă prin păduri de conifere, păduri mari de conifere. Parcă-i un pic mai mică decât ciocănitoarea pestriță mare. Ciuful galben de pe creștetul masculului mi-a plăcut foarte tare. Ciocănea un copac de lângă un mic repeziș zgomotos, așa că am reușit să mă apropii foarte mult, chiar dacă m-am și împiedicat o dată...


Haideţi  pe afară și aveți grijă de voi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu