luni, 21 mai 2012

Foc la conservă

N-am mai scris de o vreme, nici  n-am avut despre ce... Am zis că mai stau un pic, mă mai documentez, mai fac ordine prin materiale, prin gânduri şi uite aşa pe nesimţite m-am trezit că iar' mi s-a lipit fotoliul de fund. Când ți-ai da seama că s-a întâmplat asta, tre' să pleci, să pleci imediat, oriunde, cu oricine, pentru oricât timp. Iei un rucsac, sau îți umpli buzunarele și țâșnești către cel mai apropiat colț de natură care-l știi, sau poate chiar mai departe. Cât o să stai? Păi vezi tu după ce ai ajuns acolo, vezi ce ai băgat în buzunare, ce a mai rămas uitat prin rucsacel și orice ai găsit, pentru câteva ore ai deajuns.
Deci, după ce am făcut ca mai sus, m-am trezit în pădure, cu un baton energizant în buzunar,  rucsăcelul de-o zi în spate și un câine, care mă privea plin de speranță cum îmi întorc buzunarele pe dos... E câinele meu, dacă mă vede că pun rucsacul în spate, nu se mai dezlipește de mine...Bafta ei, că e o ea, e că are și ea buzunarul ei,  la pantalonii mei și am mai găsit acolo ceva de tura trecută. 
O iau agale prin pădure, cu azimut către o destinație aproximativă, undeva la un copac căzut lângă un jugastru mai cu personalitate. Câinele bobinează formația. După vreo oră am ajuns.
Apa care am găsit-o în rucsac e cam stătută, așa că mă hotărasc să fac focul și să pun de un ceai; mai răresc și din gâzele flămânde. 
De o vreme am ales să nu mai fac focul direct pe pământ, îl fac într-o conservă de 500g, pe care am pregătit-o un pic pentru scopul ăsta. Ideea nu-i a mea, e o chestie căreia americanii îi zic hobo stove, și mie mi se pare foarte practică. Tradus așa mai din bardă ar însemna soba vagabondului. Zic mai din bardă pentru că acești hobos nu erau chiar vagabonzi, erau niște oameni  care cutreierau țara în căutare de muncă, când găseau munceau și stăteau pe unde puteau, iar când se termina plecau mai departe. 
Nu-i deloc greu de făcut. Eu am folosit o conservă de 500g, nu-i de pe raft, e tot de aici din pădure... Am dat două rânduri de găuri lângă bază și un alt rând de găuri lângă partea de sus a conservei. Între ele am decupat o deschidere dreptunghiulară ca să pot pune lemne fără să ridic cratița. Găurile de jos sunt ca să "tragă" focul aer, iar cele de sus ca să iese căldura și fumul (care alungă gâzele), astfel se creează un curent de aer ascendent care face ca focul să ardă foarte eficient. 
Cu 2 - 3 grămăjoare de crenguțe uscate rupte în bucăți mici, poți să fierbi 500ml de apă în 5 - 10min, depinde cât de rece e afară și cât de uscate sunt crenguțele.
Cantitatea de jar care rămâne e foarte mică, poate fi stinsă foarte ușor și poți pleca cu sufletul împăcat că ai lăsat în urma ta locul exact așa cum l-ai găsit. De obicei când te oprești la un ceai, îți alegi un loc frumos, așa că merită un pic de efort să-l lași tot frumos... 
După ce ai terminat sapi cu un băț o mică adâncitură în sol după ce ai curățat bine de frunze, răstorni acolo jarul rămas pe fundul sobiței (1), torni un pic de apă peste (2), amesteci bine cu pământul pe care l-ai scos de acolo până iese un fel de "păpălișcă" (3), bagi degetuțu' acolo să te asiguri că s-au stins toți tăciunii și tragi frunzele peste (4). Gata, n-a fost nimeni pe aici!
Eu folosesc sobița tot timpul când merg singur și nu stau peste noapte și când fac opriri scurte și nu vreau să fac un foc adevărat și apoi să-l păzesc până se stinge, merge și în diminețile când strângi tabăra, poți să sufli un pic de viață într-un tăciune din vatră, dai drumul la sobiță,  faci cafeaua și-ți vezi de drum. Dacă faci totul cu un pic de atenție, e 100% sigură, nu e nici un risc să dai foc la pădure și nu lași nimic în urma ta. Costă 0, cântărește 0 și ocupă 0 spațiu pentru că în interiorul ei poți să ții chestiile de aprins focul sau de luat masa, că oricum trebuie să le pui undeva.

http://en.wikipedia.org/wiki/Hobo
 

Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!