3 poze, 2 vorbe - Februarie 2017

De fiecare dată când am sentimentul că e pustiu prin pădure, și o să umblu doar așa ca să mă oxigenez, cărând kilograme de aparatură foto degeaba, apare câte o ciocănitoare să-mi mai dea un pic de speranță... De data asta e ciocănitoarea de grădină.

Căprioara pișărcoasă. Breaking news! Senzațional!... 
Da, știu... Nu-i frumos. Ce pot să spun în apărarea mea?... Eram disperat! Umblam de ore bune prin pădure fără să văd nici o ființă vie, doar crăci goale și zăpadă fleoșcăită... Eram așa de disperat, că și dacă dădeam peste pădurar cu nădragii în vine, tot îl trăgeam în poză și-l puneam pe blog. Asta e, lucrez cu ce-mi oferă natura. 
Dacă tot am adus vorba; cine vrea să-l vadă pe pădurar cu nadragii în vine, să ridice mâna sus. Ăsta ar fi un subiect destul de ușor...

Cicmany, un mic sat ascuns printre munții din nordvestul Slovaciei... Ar fi fost un sat ca multe altele situate în locuri asemănătoare, dar cu vreo 200 de ani în urmă, cineva s-a apucat să spoiască cu var exteriorul casei, în locurile în care lemnul era mai afectat, i-a plăcut contrastul între var și lemn și - poate nu chiar atunci, dar în anii următori  - a desenat modelele populare folosite deja pe țesăturile din zonă... Oamenii din sat s-au molipsit și s-a născut o tradiție, o tradiție pe care alți oameni deștepți nu au lasat-o să se stingă.



Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!

Focul cu fundu-n sus

Am plecat la pădure. Am un plan precis: o să mă joc cu focul!😀 Nu vă panicați, că merg la zăpadă, nu dau foc la planetă. 

Pe aici zăpada a început să se rărească, așa că, cu ocazia asta am și o scuză să mă duc mai către munte. 

Am ales niște locuri pe unde n-am mai umblat de multă vreme, dar de care mă leagă o grămadă de amintiri... E un sentiment ciudat, parcă parcurg dintr-o dată două poteci. O potecă de unul singur, atent la ce se întâmplă acum; iar altă potecă prin amintiri, retrăind vremuri când poteca asta era plină de glumele unor prieteni care acum sunt departe... O potecă o parcurg prin spațiu iar cealaltă prin timp. Toți avem poteci din astea, dar prea rar mai umblăm pe ele...

Am ajuns. Nici nu știu cum au trecut orele. Zăpada aici e destul de mare. Fagi peste tot și mai rar mesteceni, când și când câțiva pini. Avem de toate, deci să ne jucăm.

Focul ăsta e un foc mai ciudat, se construiește fix invers decât toate focurile care le-ai făcut până acum. Dacă vrei să aprofundezi subiectul caută "upside down fire". Eu i-am zis foc cu fundu-n sus.

Frumusețea stilului ăsta de făcut focul e că merge bine și cu lemne nu neapărat uscate. Prima dată dai zăpada la o parte, câtă poți, bine ar fi să ajungi până la pământ, apoi pe fundul gropii pui două lemne zdravene (1), peste cele două lemne faci un fel de platformă din lemne groase (2), următorul strat de lemne ceva mai subțiri le clădești perpendicular pe primul strat (3), în primele două straturi poți să pui orice fel de lemne, ude, putrede, ce găsești, eu le-am scos efectiv de sub zăpadă. Continui să clădești straturi succesive, din ce in ce mai subțiri până ajungi la 4-5 etaje (4). Ultimele etaje iei lemn cât mai uscat, crăci rămase atârnate prin copaci, știi tu.

Acum trebuie să aprinzi un mic foc peste toată această construcție. De aici totul e ca la orice alt foc, strângi vreascuri uscate cât abia să le poți cuprinde în două mâini (5), poți să faci niște franjuri de alea de lemn de le zice "feather sticks" (6), apoi scoți coaja de mesteacăn  și îi dai foc cum poți tu, ori cu o scânteie în grămajoara de coajă râșcâită și pui peste niște fâșii subțiri (7), ori renunți la efectul artistic și scoți bricheta. Transferi tăvița asta arzândă peste ultimul etaj al constructiei, pui franjurile peste (dacă le ai) și vreascurile deasupra de toate astea. Când micul foc răzbește peste grămăjoara de vreascuri (8), poți să te relaxezi. Ai terminat. Adică ai terminat de tot, vreo oră jumate' două, nu mai trebuie să-i faci nimic. 

Eu n-am putut să-l las să ardă degeaba. Deci să vă explic planșa de mai sus. Notați! (1) Pâine prăjită, (2) pește mort deasupra de dânsa și ceapă alături, (3) apă fierbinte, (4) cafea. Clar? Ați notat?
Stilul ăsta de construit focul are niște avantaje. Merge bine când nu ai lemne grozav de bune, poți să începi la bază cu putregaiuri, lemne ude și înghețate, iar pe măsură ce te ridici pui lemne tot mai uscate. 
La un foc normal trebuie să faci un pat bun de jar înainte de a adăuga lemne mai puțin uscate, la genul ăsta de foc nu ai grija asta; focul de sus uscă lemnele de sub el și pe măsură ce arde face o pătură de jar care acoperă lemnele mai puțin uscate și le usucă gradual. 
Focul nu are contact cu  solul înghețat sau umed decât la final, iar atunci solul e deja aproape uscat. 
Un alt avantaj e că o dată ce i-ai dat drumul poți să pleci, ca să mai strângi lemne,  să-ți montezi tabăra, ori altceva... 
Cu un pic de atenție, poți să folosești, destul de repede focul direct ca suprafață de gătit fără să mai faci alte construcții.

Sau poți să folosești timpul ăsta în care nu trebuie să te îngrijești de foc, să te gândești la ale tale, stimulat de o cafea, așa cum am făcut eu aici... 
Focul e acolo, în zăpadă. S-a mai afundat un pic, că am dat de un strat de gheață, n-am săpat până la pământ, dar îi merge bine. 
A ținut vreo două ore. Când am plecat încă mai era un pat foarte sănătos de jar, pe care l-am împrăștiat prin zăpadă.
Pare o chestie ciudată să faci focul în felul ăsta, dar e bine să știi că se poate și așa. Dacă dai de greu și nu merge altfel, încercă-l, s-ar putea să te scoată din rahat.


Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!