luni, 31 iulie 2017

Plimbare tropicală

O potecă atârnată deasupra oceanului, ce străbate  zone de pereți granitici în pantă , denumite de localnici "glacis", întrerupte de mici văi pentru a căror traversare e uneori nevoie de un mic ocoliș prin junglă. Nu e nimic aici despre care aș putea spune că mi-e cunoscut... Vegetația, aspectul straniu al granitului înnegrit de timp, păsări ce nu le-am văzut niciodată, toate îmi dau un sentiment de ușoară nesiguranță altoită cu o curiozitate ce mă atrage înainte pe potecă și pe lângă ea.  
to the jungle
Schimbarea asta de peisaj a trezit în mine un chef de explorare pe care îl credeam amorțit definitiv. Da îi zic explorare, chiar dacă sunt totuși pe o potecă bătută de suficient de mulți drumeți...  Eu cred că chiar dacă nu faci vreo descoperire epocală, dacă parcurgi un drum, fie el fizic sau altfel, cu mintea deschisă și cu simțurile treze, căutând mai degrabă cunoașterea decât bifarea unui obiectiv, ești într-o explorare.
Soarele e scump la vedere azi, dar la cât de tare pârjolește la latitudinea asta, nici nu prea mi-e dor de el. De plouat, mai degrabă stropește decât plouă, n-am de gând să mă plâng de asta - pentru umblat e numa' bine.
Câteodată prin melanjul străin de plante care acoperă versanții, se întâmplă să vezi câte ceva ce pare măcar înrudit cu ceva cunoscut... Uite, asta pot să jur că-i neam cu pruna.
cocoplum
Am luat câteva, le-am pipăit, le-am desfăcut, le-am mirosit și m-am oprit aici. Îmi pare rău că nu am reușit să găsesc timp să mă informez cât încă mai eram prin zonă; acasă după ceva vreme, când am găsit timpul să mă uit prin poze, am aflat că într-adevăr e neam cu pruna... Le zice cocoplum sau pruna paradisului (Chrysobalanus icaco), e comestibil și fructul și sâmburele. 
Acu' mă uit la poze și mă oftic - nu tare, dar un pic... Nu că aș fi tare pofticios, dar eu sunt din ăia care învață greu și uită repede - dacă îi fac o poză și aflu ce e, îmi aduc aminte că am văzut-o undeva, dar dacă aș fi făcut de vreo trei ori burta plină de prune d-astea paradisiace, sigur aș fi știut ce-i cu ele data viitoare când mi-ar fi ieșit în drum...
Printre crăcile încă nestropite de ploaie, ale unor tufișuri, de la umbra unui grup de copaci adevărați, zăresc o șopârlă, care e și rară dar și comună în același timp.
seychelles skink
Skink-ul de seychelles (Trachylepis seychellensis), e un soi de șopârliță endemică câtorva insule din cele peste 100 de insule  pierdute în Oceanul Indian, care formează Republica Seychelles - asta o face rară și mă bucur că am tras-o în poză. Pe de altă parte, pe insulele unde trăiește, o găsești peste tot: marginea plajelor, junglă, așezări omenești și nici nu pare să o deranjeze ceva anume - asta o face comună și simpatică.
Din loc în loc apar, luptându-se golănește cu ceilalți boscheți, flori pe care la noi le vezi doar prin ghivece ținute la loc de preț în vreun apartament ferchezuit. 
Lantana camara
Lantana (Lantana camara) ai crede că-i motiv de mare bucurie și prilej să-ți arăți extazul, dar pe aici e o buruiană invazivă, cu care se duc lupte grele. Are o strategie de supraviețuire pe cel puțin două planuri: pentru animale e toxică, iar de celelalte plante se ocupă producând o substanță care le inhibă dezvoltarea. Adică pe unde crește ea celelalte plante n-o duc bine, iar dacă vreun ierbivor vrea s-o mestece, are probleme. Destul de tare pentru ceea ce m-am obișnuit  să cred că e o plantă de apartament.
Atunci când cărarea nu-ți oferă peisaje arătoase, cărarea în sine devine motiv de contemplație.
pretty foothpath
Poteca revine din ocolișul prin junglă prilejuit de traversarea unei văi mai importante și urcă șerpuit versantul împădurit. Copacii lasă locul arbuștilor, care formează un adevărat zid verde prin care cu greu se poate vedea ceva. Am noroc și totuși văd pata roșie de piele, din zona ochilor, caracteristică porumbelului albastru de seychellles (Alectroenas pulcherrimus).
seychelles blue pigeon
Cu greu reușesc să găsesc un culoar prin frunziș ca să fac o poză. Bafta mea e că probabil era destul de conștient că mi-ar fi luat ceva vreme să-mi croiesc drum până la el, asta dacă aș fi avut maceta cu mine... N-am cărat-o și nu peste mult timp o să  să regret asta.
Porumbelul albastru de seychelles e un păsăroi destul de consistent și a fost vânat de localnici pentru carne, până la punctul în care pericolul de dispariție era destul de real... Dar odata ce le-a venit mintea la cap, efectivele și-au revenit rapid. E o specie endemică, dar preferă zonele împădurite, așa că nu trăiește decât pe insulele granitice mai mari. 
Într-un luminiș, pe o cracă mai expusă, altă formă de porumbel, arăta atât de comun încât cu greu m-am convins că merită efortul să-i fac o poză... Am aflat că nu-i o pasăre chiar atât de comună... 
madagascar turtle dove
Îi zice turturică de madagascar (Nesoenas picturatus) și înafară de Madagascar îi merge bine  pe o serie de insule din Oceanul Indian și cam atât... Vine până-n periferia zonelor locuite și agricole, dar preferă pădurile mai adevărate, sau junglele sau cum naiba s-or chema pe aici.
Am ajuns un pic mai sus, despicătură  văii îmi dă ocazia să arunc o privire spre interiorul muntos al insulei. O să ajung acolo în zilele următoare. Partea muntoasă a insulei Mahe e protejată de Parcul Național Morne Seychellois, Morne Seychellois fiind vârful cel mai înalt - 906m, pare o joacă dar nu e nici pe departe un vârf accesibil. În fundal  cred eu că se vede Mt. Le Niole - 681m. De aici poteca traversează zone de glacis și se vede aproape tot timpul oceanul. 
glacis vegetation
Zonele astea de stâncărie granitică cu sol puțin și de pe care apa se scurge sau se evaporă repede, au o vegetație specializată. În centrul pozei e un pâlc de boscheți cu ciufuri verde crud ce seamănă cu silueta unor niște mici palmieri, sunt Dracaena reflexa, plante indigene, aici prosperă în solul sărac din crăpăturile granitului, iar acasă prosperă prin ghivece în sufragerii. Zi-mi că n-ai macar o rubedenie la care să nu fi văzut o dracenă într-un colț de cameră. Acu' când mă uit la astea cum cresc printre pietroaie, parcă-mi vine să-mi cumpăr și eu una...
O bucată din potecă, înainte de a ieși în zona expusă a glacis-ului, merge deasupra versantului împădurit și am ocazia să fiu deasupra, sau la același nivel cu vârfurile copacilor așa că pot să văd cine-i pe acolo...  Am iarăși baftă și văd o pasăre cu aspect războinic, parcă-i din ceva clan nazistoid, stă pe-o cracă cu creasta zbârlită și pare să certe pe cineva.  Poți să-l auzi aici.
seychelles bulbul
Bulbul-ul de seychelles (Hypsipetes crassirostris) e chiar o pasăre bătăioasă, probabil de asta nu s-a făcut încă nevăzută, nu numai că își apară teritoriul de alte păsări, dar au fost situații când a încercat să gonească chiar oameni. Pe mine m-a lăsat în pace, fizic... N-am văzut  cine era cel certat. Poate chiar eu?... 
E o specie endemică, o găsești doar pe câteva din insulele mai mari din zonă. Creasta mai mică sau mai mare e caracteristică tuturor speciilor de bulbul... Pe la noi nu-s, păcat... Mi-ar place să  dau mai des de păsări care mă iau la ceartă, în loc să se facă nevăzute.
Pe glacis am parte de forme geomorfologice, cum nu mă așteptam să văd în roci granitice...
Sunt obișnuit să văd camenițe (alveole) și rigole ca astea, în calcarele de pe acasă, nu credeam că o să le văd și în roci granitice... Dar când vorbim de timp geologic - orice e posibil.
În sfârșit se vede plaja, e pustie așa cum îmi place mie. După ce cobor trebuie să traversez un mic pârău, care se strecoară în ocean la marginea plajei. Pârâul se cheamă Major, de unde și numele plajei - Anse Major. 
Nu e nimic major nici la pârâu, nici la plajă, amândouă sunt mici și faine.
Pârâul face o buclă prin spatele plajei, formând un fel de mică lagună cu apă salmastră, plaja acționând ca un fel de mic baraj. 
În capătul cel mai îndepărtat al plajei e un mic adăpost pescăresc, pe lângă care se văd urmările unor chefuri scăpate de sub control. Acu' nu-i nimeni, dar chiar și așa prefer să-mi găsesc alt loc și să mă prefac că n-am văzut ce-am văzut... Nu-i greu defel, zgomotul regulat al valurilor care asaltează plaja, are un efect aproape hipnotic, aș putea să uit și de mine dacă stau mult pe aici...
Majoritatea potecilor de pe aici sunt de fapt foste drumuri/căi de acces către foste plantații acum lăsate în paragină. Și aici e la fel, în unele locuri, poți bănui foste structuri, terase agricole, fundații, bucăți de ziduri din vremuri coloniale, învelite acum într-o pătură de vegetație. De aici plecau în pirogi de lemn: vanilie, scorțișoară și alte chestii exotice. Dar astfel de plantații izolate în petice fertile de junglă nu mai sunt posibile acum. Când umbli prin astfel de locuri înțelegi că există limite pentru ceea ce poți face cu utilaje, iar astfel de locuri pot fi făcute rentabile, pentru puțini, prin munca gratuită și în condiții inumane, a celor mulți.  Altfel spus un astfel de loc izolat, unde ești într-o continuă competiție cu jungla, nu poate fi productiv decât folosind sclavi. 
Pe hartă mai apăreau câteva poteci, dar pe fiecare din ele după câteva zeci de metri m-am blocat în vegetație... Pe aici fără macetă și o modalitate de navigație sigură nu ai cum să ajungi, decât pe unde băieții de la parcul național au avut vreme să treacă cu maceta...



Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!


luni, 17 iulie 2017

Fierăstrău din sârma

Acum vreo câțiva ani mi-am luat un fierăstrău din sârmă. Am luat unul relativ ieftin să-mi dau seama dacă e ceva ce mi-ar putea fi util sau mai degrabă nu. La prima impresie mi s-a părut fragil, dar n-am exclus posibilitatea de a tăia totuși ceva cu el. A mai durat ceva vreme până am ajuns cu el la pădure.
wire saw
L-am dat pe după baza unui lăstar dintr-o serie crescuți pe un trunchi aplecat de salcă și după vreo  trei  mișcări m-am blocat. Am verificat să  trag cât mai drept și cu mânerele în același plan, am verificat și dacă tăietura nu se închide din cauza direcției în care se înclina lăstarul, dar nu am găsit motive ca treaba să meargă atât de prost cum mergea... Concluzia e că în cazul în care fierăstrăul face un "U" pe după lemnul care încerci să-l tai, lama se blochează după câteva mișcări. Ținând cont de cât de subțire este sârma, nu cred că mai multă forță ar duce la un rezultat pozitiv.
A doua cale de a-l folosi e să ții lama perfect întinsă și să faci o mișcare de du-te vino, mișcând brațele doar din coate... Folosit astfel funcționează, dar mișcarea e foarte nepractică și nu poți să tai cu un efort rezonabil decât crengi relativ subțiri, ce pot fi tăiate mult mai ușor cu un cuțit.
A treia cale ar fi să-l folosești cu un partener, dar n-am avut...
A patra cale e să confecționezi un arc dintr-o cracă/nuia  flexibilă, care să țină fierăstrăul întins. N-am mai rezistat să o încerc și pe asta, că mă dureau mâinile de la nenorocitele de inele de sârmă. Așa că l-am dat dracului și am concluzionat că-i porcărie ingenioasă dar inutilă.
A mai trecut ceva vreme de atunci și zilele trecute m-am hotărât să-i mai dau o șansă.
După experiența de mai înainte am venit cu o strategie în trei pași: 
1. nu îmi mai bag degetele prin inelele alea,
2. primele tăieturi le fac ca să confecționez un arc pentru fierăstrău,
3. ca să pot să-l consider o unealtă valabilă trebuie să pot tăia relativ eficient lemn verde cu diametrul de macar trei degete.
Înainte de orice am tăiat două bucațele de lemn pentru mânere și am folosit două bucle de șnur ca să le prind de inelele fierăstrăului.
wire saw with toggle
Cu mânerele montate pe fierăstrău, am tăiat o ramură flexibilă dar suficient de groasă ca să pună ceva tensiune  fierăstrău, am adus-o la dimensiune (1) și am făcut în fiecare capăt o crestătură în care să fixez fierăstrăul de sârmă (2). M-am străduit să mențin sârma fierăstrăului cât mai dreaptă și totul a mers foarte bine, dar asta e fezabil la nuiele nu la lemne mai adevărate.
wire saw use
Când am îndoit bățul pentru arcul fierăstrăului, m-am grăbit un pic, nu l-am luat suficient de ușurel și a început să se despice, dar m-am oprit, am bandajat (matisat) despicătura cu un nod de supralegătură, apoi am continuat mai cu atenție. Am flexat bățul progresiv pe toată lungimea până când l-am curbat suficient pentru a fixa sârma fierăstrăului în crestăturile de la capete.
wire saw use
În apropiere era o creangă groasă de stejar, ruptă de vânt relativ recent, avea frunze încă oarecum verzi și avea câteva ramificații cu grosimea pe care o căutam. Mi-am ales victima, am dat drumul la cronometru și m-am apucat de tăiat într-un ritm care să nu mă stoarcă de vlagă. Adică n-am încercat să bat vreun record, am vrut să estimez cam câtă treabă poți să faci, nu cât de repede poți să tai o cracă... Am terminat în vreo 3 minute jumate.
survival saw use
Mai departe am zis să încerc și o variantă care să-mi permită să-mi fac o idee despre cât de eficient ar fi de folosit în două persoane. Am demontat fierăstrăul de sârmă de pe arc și am scos una din bucățile de coardă elastică, care le am de obicei cu mine, atunci când am foaia de cort în rucsac. La un capăt am pus coarda elastică și am legat-o de un ciot care era pe direcția de tăiere și ceva mai jos decât creanga ce voiam să o tai, iar la celălalt capăt am pus iarăși  mânerul de lemn. De data asta a durat ceva mai mult de 7 minute...
survival saw use
Probabil că dacă aveam la celălalt capăt un partener ar fi fost mult mai rapid, coarda elastică a fost un pic scurtă și practic am folosit doar jumătate din lungimea fierăstrăului, iar presiune la tăiere am aplicat eficient doar la capătul meu...
După ce am terminat de testat fierăstrăul am observat că unul din inele s-a deformat.
deformed ring
Probabil aș fi putut evita asta dacă îl foloseam cu foarte multă atenție, dar pe de altă parte fierăstraiele astea sunt destinate tocmai pentru situații în care nu prea mai ești capabil de foarte multă atenție...
Acuma dacă tot m-am apucat de teste, am zis să testez și câteva mituri care circulă pe internet despre cât de ușor este să improvizezi un astfel de fierăstrău din diferite tipuri de sârmă.
Am încercat cu cablu împletit din sârmă și cu sârmă zincată, ambele de 2mm diametru, ambele le-am încercat pe același lemn, ambele montate pe arc.
Cu cablu împletit poți să treci de scoarță, după care nu se mai întâmplă aproape nimic. Ca să încerc să cresc șansele am ciupit cu cleștele (1), din loc în loc, câteva fire - nu am sesizat vreo îmbunătățire.
Cu sârmă pusă într-un singur fir nu treci nici de scoarță. Ca să cresc șansele am pilit (2) o serie de crestături - cu sârma crestată am reușit să trec de scoarță și cam asta a fost tot...
trying an improvised survival saw
Sârma împletită a fost nouă, probabil dacă găsești vreo vechitură plină de tetanos cu fire ruginite și parțial rupte, poți să tai ceva, dacă timpul și efortul depus nu sunt o problemă... 
După ce am terminat cu toate astea am mai găsit pe internet câteva  posibilități pe care o să le enumăr aici, dar pe care nu cred că o să le testez vreodată, decât dacă o să fiu extrem de plictisit...
Buclă de sârmă zincată răsucită, rezultatele sunt ceva mai bune decât cu sârmă într-un singur fir, cum am folosit eu... Articolul aici.
Sârmă ghimpată - din câte m-am prins eu ghimpii trebuie scurtati cu un clește. Mă îndoiesc că e eficient și dacă ai cu tine clește să scurtezi ghimpii...
Fâșie de plasă de sârmă subțire (cum se folosește la cotețe) răsucită - arată destul de capabilă să zgârie rău, dar mă îndoiesc că se poate compara chiar și cu cel mai ieftin fierăstrău de sârmă.
În concluzie, fierăstrăul de sârmă nu l-aș folosi decât montat pe vargă flexibilă sau cu un partener - alte modalități de folosire sunt doar risipă de energie. 
Fierăstrăul de sârmă improvizat e doar un basm repetat pe internet de oameni care au citit asta undeva dar probabil nu au încercat niciodată.

Dacă știe cineva, pe testate, un model de fierăstrău de sârmă de bună calitate, să-mi dea un link în comentarii.


Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!