vineri, 29 noiembrie 2013

Toamna-i dusă...


N-aș putea spune că am un anotimp preferat, încerc să mă bucur de toate, dar totuși parcă toamna asta am lăsat-o să treacă pe lângă mine. Apropierea iernii aproape că mă doare... Cu asta-n suflet, am pornit într-o ieșire egoistă, să trec prin câteva locuri, care-mi sunt dragi și să le revăd în haine de toamnă, doar eu cu mine însumi.
Văile, atunci când au și un pic de apă, sunt spectaculoase toamna. Repezișurile strânse între stânci și culorile toamnei din copacii ce-și întind ramurile peste apă, te determină să te desprinzi cu greu de unele locuri... Apoi merg un pic și urmează încă un loc la fel - așa nu mai ajung niciunde...
Caras Gorges in autumn
Toamna nu-i nimeni pe aici, se aude doar muzica apei și a pădurii. Plictiseală... Am glumit! E perfect!
Mai sus pe deal unde în marginea pădurii își fac loc niște poieni, găsesti tot ce-ți trebuie să pornești un foc - când simți tu că ai mers destul. Ferigă și iarbă uscată, câteva crenguțe uscate de pin, toate intră în unul din buzunarele laterale de deasupra de genunchi. M-am obișnuit cu pantaloni cu buzunare din astea, nu știu cum am putut trăi atâția ani fără ei... Unul e dedicat pentru ce adun de pe drum, celălalt pentru diverse chestii utile. Câțiva pași mai încolo un pumn de măceșe aterizează și ele în buzunar... 
Ferns and pines
Deja sunt cu gândul la un ceai, tre' să-mi găsesc un loc fain de stat peste noapte. Mi-am ales un loc mai la scuteală, la intrarea unei peșteri. Am întins tenda imediat sub boltă, am organizat un pic locul de dormit și bagajele, apoi m-am ocupat de foc. Focul a pornit repede cu ce am adunat în buzunar, l-am făcut un pic în exteriorul peșterii, să tragă mai bine.
Camp, lean-to tarp
Focul e foarte important când ești singur. Nu pentru căldură, gătit, dezinfectat apă sau alte chestii din astea, ci în loc de televizor... Aș zice chiar că e mult mai bun ca televizorul. La televizor te uiți la vreun film ieftin (ieftin pentru ce ai putea învăța din el....) cu eroi de Hollywood, în comparație cu care te vei simți mic și neîmplinit, te enervezi cu niște politică, te minunezi cum vreo boarfă cu mintea complet nemobilată ajunge idolul unei generații (generației care cică o să-ți platească ție pensia...), iar între toate astea, îți înghesuie în cap tone de chestii, care cică trebuie musai să le cumperi ca să fi fericit... O ștangă! Mai bine hai și tu să ne uităm în foc!
Gata s-a încins plita. Am pus o piatră mai plată la încins. Am ales una uscată și am pus-o prima dată pe marginea vetrei să se încingă treptat înainte de a o pune direct pe jar. Dacă le pui ude, sau chiar și doar reci, direct în jar sunt șanse mai mari să bubuie și te trezești căutând fleici prin crengi... Măceșele le-am crestat înainte de a le arunca în ibric. Până am făcut eu toate astea s-a terminat și ziua... 
Dinner
Noaptea dacă n-ai obișnuința dormitului în pădure, îți ia ceva vreme până te obișnuiești cu gândul că troznetele, foșnetele  și celelalte zgomote ale pădurii, nu-s de la monștrii veniți să te devoreze. După ce reduci la tăcere monștrii din mintea ta, o să dormi liniștit.
M-am trezit pe la jumătatea nopții, m-a trezit liniștea... S-a oprit vântul. Trunchiurile fagilor și toate pietrele erau albe și pentru câteva clipe am crezut că a nins, dar era doar efectul luminii reci a lunii. Mi-am adus aminte că n-ar fi fost prima dată când, la peștera asta, mă culc toamna și mă trezesc în plină iarnă... Brrrr... Ridic fermoarul sacului de dormit, strâng gluga și mă fac ghem cu nasul lipit de tendă...
Dimineața umple de soare toată valea. E bine să te trezești dimineața în pădure, toate micile vietăți s-au obișnuit cu gândul că ești pe acolo și nu mai sunt așa timide. Mai stau o vreme în sac și spionez. Două veverițe se ceartă într-un copac, o păsărică ciugulește ceva pe lângă vatră și aparatul foto e la naiba... Nu-i bai, tot timpul cele mai faine poze le faci doar cu mintea ta, așa că mai spionez un pic...
Autumn morning
Când ies din sacul de dormit, toți vecinii se fac nevăzuți. Niște pâine prăjită pe jar, urmată de o cafea, mă pun în mișcare. Strâng ce am de strâns, dar ibricul rămâne la urmă... Pe ultimele scăpărări ale jarului din vatră mai fac o cafea și mă bucur în liniște de ea...




Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!


marți, 13 august 2013

Când nu te uiți...

Multe lucruri se întâmplă când tu nu te uiți... Poate că cineva îți pune coarne când tu vrei să arăți serios în poză?... Poate că cineva își înșurubează degetul arătător în tâmplă și arată  spre tine?... Poate că cineva își flutură frenetic degetele mijlocii, in vreme ce tu te gândeai că l-ai pus la punct?... Te încearcă paranoia? Stai liniștit, majoritatea lucrurilor care se întâmplă când tu nu te uiți, nu au nici o treabă cu tine, dar poate că ți-ar place să știi de ele.
Acum câteva zile, în vreme ce eu îmi căram fundul de pe un fotoliu pe altul, de la calculator la televizor și măcinam în minte tot felul de planuri, în curte, pe sub tufișuri, se întâmplau chestii sinistre...  
Când m-am auzit chemat în curte, m-am gândit că am de făcut vreo treabă, așa că m-am desprins de fotoliu fără mare entuziasm. Am trecut rapid în altă treaptă de viteză, când am văzut despre ce-i vorba. Am fugit după aparatul foto şi uite ce a ieşit.
E Animal Planet la mine-n curte! Şarpele de casă (Natrix natrix) a prins o broască râioasă verde (Bufo viridis), a storcit viaţa din ea şi acuma se chinuie s-o înghită întreagă. Un pic ciudat, de obicei şarpele ăsta îşi înghite prada vie şi întreagă, sau măcar încearcă...
N-am văzut când a prins-o. Când am ajuns eu broasca nu mai era vie. Foarte încet, aproape pe neobservate, progresând pe rând cu câte un colţ, şarpele de casă a înghiţit-o abia pe jumătate, într-o oră cât am stat eu să-l urmăresc. După ce s-a lăsat întunericul n-am mai insistat cu blitzuri, aşa că l-am lăsat să-şi înghită prada liniştit. Şarpele de casă e un prădător foarte eficient, cică vreo 6-7 broaşte i-ar ajunge tot anul...  
Sari din fotoliu, pe sub boscheţi se întămplă chestii! Animal Planet e afară!





Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!

marți, 30 iulie 2013

Supralegătura

Mi-am luat niște sfoară, din asta mai rustică, să meșteresc ceva pe lângă casă... De o vreme simt nevoia să mai am pe lângă mine și lucruri făcute, nu numai cumpărate. Sfoara e o sfoară împletită din fibre de sisal și de pe raft a venit cu niște bandă scotch pe fiecare capăt, ca să nu se destrame.  Asta cu scotchul e treabă de mântuială, dacă tot e să folosești sfoară naturală, atunci trebuie să înveți și cum să o împiedici să se destrame, tot așa, natural. 
Nodul care se face pe capătul sforii  pentru a împiedica destrămarea, când l-am învățat, l-am învățat ca nod de matisare (matisire mai zic unii). Nu mi-au plăcut niciodată cuvintele prea tehnice, așa că am căutat altceva. Am găsit că-n engleză îi zice whipping knot și l-am găsit și pe la unii, care cred că de la americani vin toate, prezentat ca "nod de biciure" (???)... Trist! Foarte trist! M-am enervat și am socotit că e cazul să sap mai adânc. Într-o carte din 1938, "Sub poală de codru verde - Manualul Taberilor Străjerești", am găsit același nod prezentat simplu ca supralegătura. Simplu, românește și la obiect, pentru că nodul exact asta face, e un nod pe care îl legi peste ceva.
Iată cum se face supralegătura: cu un capăt de sfoară mai subțire, faci o buclă pe care o așezi peste sfoara mai groasă (poza 1); înfășori peste buclă, cât mai strâns sfoara și la fiecare trei ture mai strângi suplimentar (poza 2); după ce dai vreo zece ture, treci capătul cu care ai înfășurat, prin ochiul buclei (poza 3); cu o mână ții spirele strânse, în timp ce tragi prima data de capătul de jos, ca să închizi bucla, apoi tragi puternic de ambele capete, pentru ca spirele să se strângă una în alta (poza 4); tai cât mai scurt capeții sforii cu care ai făcut supralegătura și apoi tai capătul de sfoară de sub supralegătură (poza 5); la sfârșit arată așa (poza 6).
Dacă mergi pe la pădure, pe munte, la pescuit sau mai meșterești pe lângă casă, o să găsești o grămadă de utilizări pentru nodul ăsta, așa că nu o să încerc să le enumăr pe toate... 
Poți să învelești toartele de la o oală, un mâner de găleată sau mânerul unei unelte. Eu am folosit supralegătura să învelesc mânerul unui topor.
Poți să folosești supralegătura să legi un mănunchi de nuiele pentru o mătură, poți să o folosești în scop decorativ, sau poți să legi mai multe bețe împreună, pentru a le spori rezistența sau pentru a obține un băț mai lung (leagă cel puțin în două locuri).
Cam atât, dar sunt sigur că mai găsești tu și altele.



Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!

sâmbătă, 29 iunie 2013

Niște fluturi și-o cafea...

E miezul zilei și nu prea e mare activitate la pădure... Umblu de vreo oră și până acum n-am văzut decât țânțari, de fapt cred că sunt în centrul unei sfere de țânțari, care merge cu mine peste tot.
Niște fluturi frumușei mai rup un pic monotonia.... Sunt într-o zonă cu pădure mai rară, dominată de niște frasini bătrânei. Aici fluturii ăștia parcă-s peste tot și le stă gândul numai la prostii...
nine spotted moth
Acasă am aflat că-i cheamă Amata phegea și că de fapt sunt molii. N-aș putea spune că am căutat chiar peste tot, dar mă simt destul de liniștit când spun, că cred, că e încă una din speciile căreia noi nu-i spunem în nici un fel... M-am mirat cât de mult mă pot apropia cu aparatul de ele și după ce am mai citit un pic, am aflat și care-i cauza: specia asta imită aspectul unei specii care e otrăvitoare pentru păsări... 
Am simțit nevoia să mai scap un pic de țânțari, așa că m-am organizat între un jugastru și un frasin și am făcut un mic foc, pe care l-am încurajat să facă fum... 
between an ash and a field maple
Dacă tot am făcut foc, nu-i frumos să-l las să ardă degeaba, așa că am pus de-o cafea. Și dacă tot v-am spus de cafea, să vă zic și cum o fac.
La pădure e fain să faci "cafea turcească", ceea ce o face turcească e felul cum o prepari... În primul rând cafeaua trebuie să fie foarte fin măcinată, când o freci între degete trebuie să fie la fel de fină ca făina. Sună simplu, dar e destul de greu de obținut... Eu, cu râșnița de acasă n-am reușit. Merge în orice oală ai tu în rucsac, dar la ibric face un pic mai mult caimac, iar caimacul la cafea e totul.
turkish coffee
Pui apa rece în ibric, pui cafeaua (și zaharul, dacă-ți place...), stai un pic până se umezește toată cafeaua și se duce la fund, apoi amesteci bine și e singura dată când amesteci, apoi pui ibricul pe jar, că nu-i grabă, se face la foc mic. Stai cu ochii pe ea, când începe să facă primele bule pe margine, care anunță fierberea, o iei de pe jar, apoi o mai pui o dată și iarăși o dai la o parte la primele bule. După standardele mele acuma-i gata. Unii o mai pun și a treia oară, dar mie mi se pare că se împuținează caimacul...
Dacă nu trebuie s-o împarți cu nimeni asta-i tot, dar dacă trebuie să împarți, prima dată împarți cu lingurița caimac egal în toate ceștile și abia după aia torni cafea. Altfel se lasă cu scandal...



Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!

vineri, 21 iunie 2013

Pâine în oală

De ceva vreme mi-am propus să fac pâine la pădure, în oala care de vreo doi ani vine cu mine în fiecare tură. Acum în sfârșit mi-am găsit timp pentru asta. 
Despre oală aș vrea să vă dau pe toți pe spate și să vă pot spune că-i de vreo mare firmă superspecializată în produse de outdoor, dar n-am așa ceva și probabil că n-o să-mi i-au prea curând... Oala am luat-o la un preț ridicol dintr-un supermarket, de la un raion unde nu eram decât eu și un cârd de gospodine.
Despre rețetă aș vrea să vă pot spune că e ceva foarte special, dar de fapt e rețeta de pe plicul de drojdie (praf)... Totuși, ca să o personalizez puțin, am băgat în amestec niște praf de usturoi, și tot ca o notă personală am uitat să-i pun sare...
De amestecat am amestecat totul într-o pungă, am pus apă, am legat punga la gura și am frământat aluatul prin pungă. Frământatul nu mi-a luat mai mult de 2 - 3 minute. Poate ziceți că-i puțin, dar gândul meu era să văd ce se poate face cu un minim de efort, nu să particip la vreun concurs de brutărie. Aluatul l-am împărțit în două, le-aș spune mai degrabă turte decât pâini, pe care le-am pus nu prea aproape de foc să mai crească un pic.
Până s-a făcut jarul am luat niște crenguțe verzi, le-am curățat de coajă și le-am pregătit să le pun pe fundul oalei, ca să fiu sigur că nu se prinde pâinea de oală.
Când a fost jarul gata, am dat preventiv tot interiorul oalei cu niște grăsime, am pus câteva crenguțe ca un grătar și peste am pus aluatul.
bread dough in the pot
Am pus capacul și am pus oala pe jar și am mișcat-o un pic să se cuibărească în patul de jar.  
the pot set on the hot coals
Am pus câteva bucăți de jar pe capacul oalei, ca să vina căldură și de sus, exact ca într-un cuptor.
hot coals on the pot lid
Cam în 10 minute, deja am simțit un miros îngrijorător de aluat ars și am dat  capacul la o parte. Deși unele porțiuni arată destul de arse, turta arată mâncabilă...

the bread a bit burned

După ce am râșcâit bine, cu brișca, porțiunile arse, uite așa arată turta...
bread
Uite și cum arată turta ruptă-n două...  A crescut ceva și coaja e destul de zdravănă...
bread
Are gust de pâine, deci îi bună... Aroma de usturoi se simte un pic și lipsa sării nu se simte... Coaja groasă mie îmi place și câtă vreme pâinea e proaspătă nu cred că deranjează pe careva... Una peste alta,după ce ai ieșit din cort dimineața, dacă ești dispus să depui un pic de efort, în juma' de oră poți să-ți faci două turte proaspete și să-ți începi ziua cum nu se poate mai fain...
Dacă ar fi să schimb ceva, cred că aș ridica un pic oala de pe jar și aș pune ceva mai puțin jar pe capac, ca să pot ajunge la un timp de coacere ceva mai lung, să pot coace o turtă mai mare...

Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!

joi, 30 mai 2013

Cu hamacul în iarbă...

Mi s-a făcut dor de-o noapte în hamac, și de vreme ce o dat un pic căldura m-am apucat să-mi fac bagajul. Am pus de toate o dată, dar mâncare am pus de două ori... Nu, nu-s precaut, sunt doar uituc... E un fel de uitare selectivă, fac așa doar cu mâncarea și uneori cu hainele... Am niște conserve care au călătorit așa de mult că i-ar face pe unii invidioși... Dacă tot sunt doar eu singur cu calculatorul, pot să recunosc liniștit că am și niște izmene care au văzut mai des locuri faine de întins cortul, decât părți din anatomia mea... Dar e bine, că atunci când o dai în bară e mai bine să ai ce mânca și în ce te schimba. Și, da, eu o dau în bară. N-o dau rău, dar o dau des... Secretul e să încerci să scoți ceva bun  din fiecare chestie care n-a ieșit cum ai plănuit-o.
Am ajuns la locul de campare destul de târziu și am trecut foarte repede prin toate cele câteva locuri în care îmi închipuiam că ar fi fain să stau, nu era nimeni să mă deranjeze, dar era mult prea mult gunoi... E deja o chestie pe care nu o mai pot suporta... Pe valea asta, împreună cu mulți alți prieteni, am strâns deja gunoaiele de atât de multe ori, încât sunt convins că în viața asta, într-o societate ca a noastră, orice secundă pe care o petreci încercând să cureți vreun colț de natură, e o secundă irosită. Așa că am găsit un alt loc nu chiar așa de bine pus, dar curat... O singură problemă cu locul ăsta, n-are al doilea copac... Am tot căutat soluții, dar împins de la spate de o adunătură de nori negrii care se apropiau repejor, mi-am adus aminte că hamacul meu, un DD-Frontline, are și opțiunea să-l întinzi pe jos, cu  izolirul băgat într-un fel de plic și sita ridicată cu niște elastice. Dacă ai și o foaie de cort (tendă) să întinzi peste, ești ca în cort. Eu am o foaie aprox 3x3m de la Begadi, care nu a prins cine știe ce ploi, dar acum o să aflu ce-i de capul ei... Am în cap limpede ce-i de făcut și împins de la spate de ploaia  ce se apropie mă apuc de lucru, că na' dacă na-i cort, ai un pic de lucru. Două vergi de alun tăiate și curățate, legate în vârf alăturat, strâns în draci, încă 5-6 ture de sfoară între vergi, strâns în draci si-un nod plat.  Vergile crăcănate și avem un cadru în "A". Nod la copac, cordelina (paracordul) trecut prin găicile de pe mijlocul foii de cort, câțiva pași să fie loc, nod cabestan pe una din vergile cadrului, vergile înfipte în sol și apoi cu aceeași cordelină, întins totul cu un țăruș bine înfipt.
tarp between an A frame and a tree, with a hammock with mosquito net
Foaia de cort întinsă  lateral cu țăruși de alun, direct în găicile laterale, câte-un bolovan pe colțuri să n-o ridice vântul și adăpostul e gata. Hamacul întins înăuntru si fixat pe sol, plasa ridicată și deschisă cu niște mici vergi de alun și niște sfoară prinsă oblic de cordelina principală, sacul de dormit băgat înăuntru și totul e gata... Acu' poate să vină și niște ploaie, da' nu multă că m-am pus pe malul apei...
tarp between an A frame and a tree
Dimineața, după o noapte cu ploi destul de serioase am un pic de soare, cât să fac niște poze... Am făcut focul și seara, dar n-a mai rămas nimic folosibil din el, așa că aprind repede altul cu un braț de vreascuri pe care le-am dosit sub tendă...
E bine cu vreascurile sub tendă, dacă îți faci un obicei din asta, o să-ți fie bine. Focul a pornit repejor și în câteva minute ardea fară probleme și lemnele mai ude. Am încropit un mic dejun copios și pe când savuram un ceai, niște tunete m-au băgat iarăși în viteză.
under the tarp, the hammock on the ground with the mosquito net up
Apuc să fac rucsacul, dar las  tenda întinsă că deja trăznește aproape și e clar că nu pot să o iau încă din loc... Întins sub tendă, rezemat de rucsac mă uit un pic neliniștit la ce se întâmplă pe afară... Vântul aproape că lipește tenda de mine și zguduie o vreme toată instalația, de plouat plouă de rupe, deja trăznetele sunt fix aici, fulgerul și tunetul sunt totuna... Moț peste toate astea se pune și grindina, de fapt măzăriche, ca să fiu exact... La carte zice gheața până în 5mm e măzăriche, iar peste 5mm e grindină.  Așa-i zice mă, nu râde!
După încă juma' de oră aud ciripit de păsărele, semn că undeva au văzut ele o gaură în cer, sau măcar o parte mai luminoasă... Ploaia e gata, mai cade doar de pe copaci, așa că ies să văd și eu care-i treaba. Tenda a rezistat foarte bine, dar păsăricile alea m-au mințit... Asta e doar o pauză, mai vine o tură. Nu mai am răbdare de încă un episod, așa că strâng repede tenda udă și o împachetez destul de aproximativ, sub capacul rucsacului, pun rucsacul în cârcă, arunc pelerina peste și o iau liniștit către casă...




Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!

duminică, 12 mai 2013

CiupercuTZe... (2)

Bureţi de soc


Așa cum am promis într-o postare anterioara, revin cu o postare despre bureții de soc.
Astă iarnă când am dat de ei, habar nu aveam ce erau, dar am simțit, din adâncul ființei mele, o nevoie inexplicabilă să iau la bobârnace fiecare individ din ditamai mănunchiul. Da, dacă ești clăpăug, nu vrei să mă ai pe aproape... Când vine vorba de bobârnace sunt ambidextru, chiar acum când scriu asta cu imaginea în față, abia mă pot abține...
auricularia auricula, Judas's ear
Așa că atunci când am aflat că le mai zice și urechiușe sau urechea Iudei, totul a căpătat sens. Povestea spune că Iuda după ce a încasat cei 30 de arginți pentru trădarea lui Isus, a fost copleșit de remușcări și s-a atârnat de o cracă de soc... Proastă alegere socul. Proastă alegere și trădarea... Da' în viață totu-i despre alegeri și tot timpul avem de ales... Denumirea latinească e auricularia auricula, asta dacă vrei să mai cauți informații despre ei, pentru că sunt mult mai multe de aflat decât spun eu aici.
auricularia auricula, Judas's ear
Crește pe ramuri și truchiuri de foioase, până acum am văzut pe soc și pe jugastru. O poți găsi izolat sau în grupuri. E greu de confundat cu altceva, chiar seamănă cu o ureche. Culoarea e brună, are tot felul de cute care converg către partea care e prinsă de copac, partea interioară (căușul), e mai strălucitoare, iar partea exterioară are un aspect catifelat. O poți găsi tot timpul anului. Ciudat e că acuma, că știu de ea, o văd peste tot și până acum n-am văzut-o deloc... 
Din mănunchiul din iarnă am luat doar două urechi că nu știam ce sunt. Imediat ce am aflat că pot fi mâncate crude, am și mușcat din una... E nașpa. E ca și cum ți-ai mușca o beșică, numa' că nu te doare... N-are nici un gust. Învelișul are un pic de consistență, cam ca un șoric extrabine fiert, apoi conținutul gelatinos ți se scurge în gură și te întrebi ce Iudă te-a mânat de la spate să faci asta... Nu mă înțelegeți greșit, gustul nu e rău, pur și simplu lipsește. E genul ăla de mâncare, care intră la categoria: asta avem, asta mâncăm...
Bucata care am pus-o la uscat s-a tot micșorat până a dispărut. Când am vrut să văd cum se rehidratează, n-am mai găsit-o... Probabil a zburat-o vreun curent de pe raft și cineva a luat-o pe post de gunoi.
Zilele astea am mai dat de un mănunchi, pe un jugastru uscat și încă unul aproape accesibil, pe o creangă căzută, dar rămasă atârnată între doi copaci. M-am luptat cu ea o vreme să o dau jos și m-am ales cu destui bureți cât să umple o tigaie.
auricularia auricula, Judas's ear
Ajuns acasă, am ciopârțit repede bureții în bucăți inegale, da' multe, apoi i-am aruncat, pofticios, într-o tigaie cu ulei încins... Proastă alegere!!! V-am zis că-s plini de gel. Au început să sară peste tot,  zburau bucăți de urechi în toate direcțiile. Am pus repede un capac peste tigaie și în vreme ce mă uitam înspăimântat la capacul care zdrăngănea de parcă era posedat, m-am gândit să exorcizez toată tărășenia aruncând două ouă peste. A funcționat. S-a mai liniștit nebunia din tigaie și am reușit să mă apropii și să amestec un pic în ea. Ceea ce a ieșit, în Banat s-ar numi găigană, în restul țării e papară sau jumări de ouă... Deci, gaigană cu bureți de soc. Nu-i o combinație fantastică, bureții de soc nu au câștigat nici un pic de gust prin prăjire și nici nu au împrumutat nimic din gustul ouălor. Cum să vă spun, iei o gură și te bucuri de gustul bun de ouă prăjite și când ție lumea mai dragă, pac, ți se sparge o pungă de gel insipid în gură... O experiență interesantă. 
Probabil ar merge mai bine într-o mâncare unde bureții de soc ar fierbe mai multă vreme alături de alte ingrediente, astfel ar lua ceva din gustul acestora și poate ar ieși ceva chiar bun... Până atunci, dacă ai de mâncare doar două ouă și vrei să-ți simți burta la fel de plină ca după patru ouă, fă ca mine.

Uite niște link-uri:



Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!

marți, 30 aprilie 2013

Primăvara hoinar.

wild cherry






E vreme de hoinărit. 

Primăvara, în fiecare zi se mai schimbă ceva, în fiecare zi e ceva nou de văzut, ceva nou de învăţat. 


Dacă scoţi nasul prin natură, după amorţeala iernii, primăvara are cumva darul de a te pune în viteza potrivită. Indiferent cât de des ai ieşi, chiar dacă ieşi tot timpul prin aceleaşi locuri, în fiecare zi în pădure, ceva înmugureşte, ceva înfloreşte, ceva înfrunzeşte, câte o gâză începe să bâzâie, de sub frunze mai apare câte o ciupercă, fluturii încep să zboare, un cântec nou de pasăre se aude... 


Dacă urmăreşti schimbările astea cu atenţie, parcă fără să-ţi dai seama,  prinzi viaţă odată cu tot ce te înconjoară.


Mi-am făcut drum şi pe la copacii de la care am luat seva în zilele trecute, ca să mă asigur că doapele şi-au făcut bine treaba. Totul era în regulă, nu mai era nimic umed pe lângă doape.


Prin livezi cireşii sunt înfloriţi de o vreme. 


Sunt destui cireşi salbatici şi prin pădure, poţi să-i vezi de departe după scoarţa deosebită de a celorlalţi copaci. 

Cireşii au scoarţa ca o serie de inele puse unul peste altul şi asta îi face să iese în evidenţă printre mulţimea de copaci cu scoarţă netedă, sau brăzdată. 
Într-o parte un pic mai rară a pădurii am văzut cireşul ăsta cu coroana înflorită ca un ciuf, doar în partea de sus a trunchiului. 

Toţi sunt aşa, dar pe ăsta l-am văzut de departe şi abia apoi am început să ridic privirea şi să-i văd şi pe ceilalţi. 

Pădurea e destul de deasă şi îi obligă să se lupte pentru razele soarelui... 
Sunt foarte haioşi, parcă-s punkişti.

Pe jos  totu-i îmbrăcat în flori. 

Lungwort (Pulmonaria officinalis)
Mierea ursului (Pulmonaria officinalis) îmi  sare în ochi prin culori şi abundenţă. E plin de ea oriunde te uiţi şi florile de roz şi albastre în aceeaşi inflorescenţă, îţi atrag privirea imediat. E plantă medicinală. O altă denumire din popor îţi dă şi o idee la ce e folositoare, plămânărică îi mai zice şi da, e bună dacă tuşeşti. 
Morchella hybrida

Tot uitându-mă pe jos, văd o ciupercă cum n-am mai văzut decât prin pozele altora. Bucurie mare, imediat îs pe burtă şi o încolţesc cu aparatul foto. Habar n-am ce-i cu ea. După ce am ajuns acasă am aflat că-i zice ciuciulete, dar sunt multe care arată cam ca ea şi tot ciuciuleţi le zice... Pe latină îi zice Morchella hybrida. E comestibilă.
Common Chaffinch (Fringilla coelebs)
Am văzut şi-o cinteză (Fringilla coelebs), mi-a sărit în ochi coloritul. Am reuşit să mă şi apropii destul de mult, că nu era aşa agitată ca enervanţii de piţigoi, care aproape m-au făcut să dau cu aparatul de pământ de câteva ori. În cartea "Călăuză în lumea plantelor şi animalelor" zice că strigă "pinc-pinc" şi cântă frumos. Una-i strigătul şi alta-i cântatul... Apasă pe linkul ăsta strigăt şi cântec cinteză. Ce zici strigă ca la carte?




Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!

duminică, 28 aprilie 2013

Zeamă de copac

A fost o primavară nehotărâtă, atunci când a fost ea nehotarâtă, că acu' e deja vară, așa că și eu am fost cam derutat... Anul ăsta mi-am propus să nu ratez perioada când dă seva prin copaci și să-mi iau și eu o porție. Cu materialele necesare a fost simplu: un metru de furtun de 10mm, câteva peturi, niște sfoară, un burghiu proaspăt de 10mm și un băț uscat de alun. Perioada a fost mai greu de nimerit, ideal e să prinzi o perioadă în care noaptea încă îngheață, iar ziua temperatura ajunge la 15 grade. În general asta se întâmplă în martie până la început de aprilie și  durează  vreo două săptămâni. Poți lua sevă de la mai multe specii și nu la toate pleacă în același timp. Pe la noi mesteacănul e cel mai cunoscut pentru sevă. Sevă de mesteacăn abia dacă pot spune că am gustat, doar așa dintr-o înțepătură de brișcă și cum am pus gura direct pe copac, nu știu să vă spun dacă gustul era de la scoarță sau de la sevă... Era si-un pic de la seva că era ușor dulce... Dar asta e din alte timpuri când era important să umblu mult și pădurea doar se derula pe lângă mine, fără ca eu să fiu cu adevărat conștient cât de importantă e pentru mine... Am învățat multe atunci, dar nu despre pădure... Mestecenii's departe acuma, dar nu-i bai, găsim alte variante. 
La pădure, pe jos e totul verde, copacii au muguri dar n-au frunze, toate astea sunt semne că probabil nu am ratat de tot perioada. Intru bine în pădure, mă îndepărtez puțin  de drumuri și după câteva rotocoale găsesc un jugastru numa' bun și până las rucsacul jos mai văd încă vreo doi pe aproape. E bine. Jugastrul (Acer campestre) e neam cu arțarul. Seva e bună de băut proaspătă, nu are rost să încerci să faci sirop din ea, are conținut de zahăr mult prea mic.
Trebuie să alegi un copac matur, asigură-te că are diametrul de măcar 25cm.
Dacă te pui ușurel în genunchi, cum nu-i rușine să stai în fața unui copac frumos, ești exact la înalțimea corecta să te proptești cu burghiul în copac și să dai gaura din care vei colecta seva. Nu e nevoie de o gaură mai adâncă de 3-5cm, de 10mm diametru.
 Abia la al treilea jugastru curge ceva sevă, așa că bag bine o bucată de furtun cu un capăt în gaură și altul în sticlă, fac un nod cabestan pe gâtul sticlei și dau sfoara pe după copac și asigur toată instalația cu o fontă ca la șiret. Cât stau să mă uit cum picură seva, mă gândesc să încerc și la carpen (Carpinus betulus). Carpeni sunt destui pe aici, deja văd câțiva măricei lângă un buștean căzut, unde și pădurea e un pic mai rară.
 La primul carpen curge seva ca la robinet, mă grăbesc să pun sticla și cu moralul ridicat mă grăbesc să pun și ultimele două peturi la alți doi frați de-ai lui. Curge bine la toți trei. Pentru jugastru se pare ca e un pic târziu, dar pentru carpen am venit la timp.
 Îmi adun toate lucrurile la bușteanul căzut și din bățul uscat de alun care l-am adus cu mine, pregătesc niște dopuri cu care voi astupa toate găurile care le-am dat pentru colectarea sevei, inclusiv cele de la copacii unde nu a curs nimic. Cum mai am destul de asteptat până strâng o cantitate decentă de sevă, mă apuc să cioplesc un mai dintr-o ramură a bușteanului pe care m-am așezat.
 După o vreme de meșterit cam așa arată maiul alături de uneltele cu care l-am făcut. 
După vreo oră jumate de când am pus primul pet, am zis că-i de-ajuns și am plecat să strâng "recolta". Petul din stânga e ce s-a strâns de la jugastru, iar celelalte trei sunt de la carpeni.
Cu doapele în buzunar, fierăstrăul și maiul, am plecat să astup toate găurile. Asta e o chestie foarte importantă pentru că pierderea sevei slăbește copacul și gaura lasă calea deschisă pentru tot felul de dăunători. 
După câteva lovituri temeinice de mai dopu-i la locul lui, iar seva va umfla lemnul uscat din care e făcut acesta, închizând gaura perfect.
Partea din dop care rămâne înafară trebuie taiată aproape de copac, dar nu prea aproape, ca să nu-i rănim scoarța.
După ce treaba e gata, uite așa trebuie să arate.
Acuma că treaba-i gata să începem cu gustatul. 
Seva de jugastru are o ușoară tentă roșiatică, dar în rest e  limpede. Gustul e foarte vag dulce cu o aromă destul de distinctă de lemn.
Seva de carpen e perfect limpede. Gustul nu e dulce în nici un fel, în schimb are o ușoară aromă de fructe. Mie mi-a plăcut foarte tare. Are un gust PROASPĂT, ăsta-i cuvântul cel mai potrivit.




Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi! 


joi, 21 februarie 2013

Încă un pic de iarnă...

Câteodată, mult mai des decât îmi convine să recunosc, îmi vine foarte greu să-mi mișc fundul din fotoliu, să arunc ceva în rucsac și s-o iau către pădure. Știu că la mulți din voi e la fel... Mânați de comoditate și de teama de a ieși din tipare mergem, ca hipnotizați către o lume lipsită de experiențe cu adevărat personale. Tot ce facem e să alegem între diferite experiențe prefabricate, pe jumătate mestecate, gata pregătite pentru noi de o societate care ne vrea docili și ușor exploatabili. Cele mai interesante experiențe ale multora dintre noi, s-au întamplat în fața unui ecran, cu o pungă de chipsuri în poală și un pahar de cola în mână. Suntem crescuți într-o mare fermă, ca să muncim,  să putem plăti, ceea ce trebuie neapărat să cumpărăm, ca să  obținem "fericirea", sau măcar să creăm impresia  că am obținut-o... 
Ooops! Iară' delirez! Cum naiba am ajuns aici? Deci, ce voiam de fapt să vă spun, e că dacă trece prea multă vreme fără plimbări la pădure, Sașa, câinele meu, scoate niște oftaturi sfâșietoare, și n-am cum s-o bănui de nesinceritate, sau de interese ascunse. E pură suferință în privirea ei și mă face să mă simt atât de vinovat, că inevitabil, plecăm urgent . La pădure nu-i problemă, imediat ce-i dau drumul, entuziasmul ei e molipsitor, e imposibil să nu-mi pară bine că am ieșit. Chiar dacă pădurea de câmpie pare monotonă, găsești cu ușurință destule locuri interesante... Salcia asta căzută i s-a părut interesantă chiar și câinelui meu.

Într-un locșor ca ăsta, o pauză de ceai e în regulă.  
Atunci când nu vreau să pierd mult timp să aprind focul, sau nu vreau să-l păzesc până se stinge, folosesc sobița ESBIT. E ușoara, ocupă loc puțin și e foarte bine să o ai cu tine ca soluție de rezervă pentru situațiile când nu poți, sau e foarte greu să aprinzi focul. O poți folosi sa-ți încălzești repede ceva și să mergi mai departe, sau te poți te ajuta cu o pastilă, două de combustibil, să faci un foc adevărat atunci când condițiile nu sunt chiar ideale...

Uneori, sau mai degrabă rareori, se întâmplă să dai peste câte un copac bătrân, ca stejarul ăsta, copaci ca ăsta au darul să te oprească în loc și să te pună un pic pe gânduri... M-am gândit ce vârstă are? Cum era lumea când el se lupta să crească la umbra altor copaci, poate chiar mai mari decât e el acum? Oare nepoții mei o să apuce să-l mai vadă? Oare o să-și pună aceleași întrebări, sau o să-i doară-n bască? Dacă o să-i doară-n bască, ce trebuie să fac eu acum ca să schimb asta? Uneori, mai găsesc și răspunsuri: vârsta stejarului din poză  e de aproximativ 250 de ani... Dacă ai și tu curiozități din astea, uite două linkuri de unde poți afla cum să estimezi vârsta unui copac în funcție de specie și circumferință. Stejarul ăsta din poză avea o circumferița de 5 metri.

Când zăpada-i mai afânată și câinele doarme acasă, am șanse să ajung destul de aproape de animale, care altfel m-ar simți de cum am făcut primul pas în pădure. Iepuroiul ăstă  m-a văzut târziu, dar chiar și așa am avut mare noroc să-l prind cum se îndepărtează.
Când ai noroc să observi din vreme câte o căprioară preocupată să găsească ceva de mâncare și condițiile sunt de partea ta, poți încerca să te apropii.  E bine ca  vântul să vină dinspre ea, să ai un pic de zăpadă să mascheze sunetul pașilor și să ai suficiente locuri între ea și tine unde să încerci să te ascunzi. În primul rând, pricepe că ai în fața ta o ocazie și încearcă să scoți cât mai mult din ea, planifică-ți apropierea cu răbdare și în etape mici. Fotografiază de câte ori poți, chiar dacă nu ești încă atât de aproape cât ți-ai dori, natura n-are obiceiul să-ți dea ocazii perfecte, bucură-te de ce ai. Apropie-te doar atunci când căprioara are botul în pământ. Dacă ridică capul stai nemișcat, chiar dacă nu ai ajuns încă în locul unde ți-ai propus să te ascunzi. Dacă nu te-a văzut în mișcare sunt șanse mari să te privească o vreme  până se hotărăște ce-i cu tine. Asta-i o experiență cu adevărat personală, când privirile se unesc  devin atât de intense că ai crede că poți  atinge linia ce unește un ochi cu altul... E un fel de wireless pădureț, și curge informație pe el grămadă, trebuie doar să fii destul de sensibil să o procesezi.
E incă zăpadă prin păduri, dar vremea ei se apropie de sfârșit, chiar dacă încă mai e vreme de câteva puseuri de iarnă, alunul e pregătit. În fiecare an alunul e gata primul, ție nu-ți vine să ieși din casă, dar în el duduie seva. E bătăios alunul, de aia joarda de alun e cea mai bună... Metodele astea noi de educație or fi ele științifice și moderne, dar generațiile care au mai primit câte o joardă de alun peste buci, parcă au mai mult bun simț. Joarda de alun te ajută să te conectezi cu natura. 
Râdem, glumim, dar tot mai puțini oameni știu să se simtă cu adevărat bine în natură și tot mai puțini apreciază ce are natura de oferit...




Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!