Un simplu drum...

Când vine vorba de orice fel de drum, fie el simplu sau mai complicat, cel mai important lucru e să pornești. Cel puțin așa e pentru mine. Ăsta-i primul obstacol, să-ți învingi inerția, comoditatea, obișnuința de a amâna. Odată ce ai depășit acest prim obstacol, multe lucruri bune ți se pot întâmpla. Unii ne oprim mai repede, alții mai târziu...  Unii se opresc prea repede, iar alții nu știu când să se oprească... Riscuri sunt întotdeauna, mai mari sau mai mici. La riscuri e bine să te gândești, dar să nu le lași să te împiedice să trăiești. Poate cel mai mare risc  e să rămâi sclav al unui mod de viață, care practic te împiedică să trăiești cu adevărat. Te împiedică să legi prietenii adevărate. Te împiedică să strângi amintiri adevarate.  Te ține departe de experiențele care le poți trăi si te ține prizonier al experiențelor ce pot fi doar cumpărate. Așa că pornește, drumuri încă se găsesc!

Când zgomotele civilizației se estompează, iar abruptul potecii îți potolește nevoia de a flecări cu tovarășii de drum, tot ceea ce rămâne sunt sunetul pașilor și șuierul respirației... Acum condițiile de a avea o întâlnire cu cei din "lumea celor care nu cuvântă" sunt în sfârșit întrunite. Tineți atenția trează și pășește în natură cu respect și vei avea parte de trăiri unice ce-și vor pune amprenta pe sufletul tău.

Anotimpurile-mi plac toate. Dar toamna e cel pe  care-l aștept... În fiecare an e câte o dimineață, când  răcoarea parcă-i un pic mai umedă și simți discret în aer damful primelor frunze căzute... Atunci parcă se trezește ceva în mine, și-mi vine s-o iau din loc spre oriunde, numa' pădure să fie... Da. Așa am ajuns și acum aici. Sunt locuri din care n-are rost să te grăbești să pleci... De pe culme se lasă ceață, dar uite numa' ce-i în vale!

O dată cu ceața se lasă și frigul, așa că un ceai la un foc de vreascuri e binevenit. Ceaiul ăsta a fost mai deosebit... Am obiceiul să iau doar două tuburi cu condimente, unul cu zahăr amestecat cu un pic de scorțisoara și altul cu sare amestecată cu piper... Până acuma n-a fost rău, dar se pare că au început să mă părăsească simțurile și la ultimul plin am amestecat piper în zahăr... Așa că ceaiul a avu mai multe niveluri de fierbințeală... La cât am suflat în vreascuri, l-am băut oricum. V-am spus la început, riscuri sunt întotdeauna... J

Mai sus ajungem la pădurea de brad.  Pe crengile de sus e un pic de chiciură, semn că pe aici e ceață de ceva vreme și cum e deja bine trecut de miezul zilei probabil că nu o să plece prea repede. E un prim semn că probabil și mai sus, în golul alpin, vom fi tot în ceață...Ceața parcă amplifică liniștea (nu știu dacă înțelegi ce vreau să zic...), probabil contribuie la asta și faptul că mersul printr-o pădure de brazi e mai puțin zgomotos decât mersul prin păduri de foioase. 

De fiecare dată când merg prin ceață, în mintea mea călătoria capătă un nou obiectiv: să găsesc măgarii din ceață... Nu știi despre ce vorbesc? Păi, e vorba aia: "dispărut ca măgarul în ceață"... Tot timpul m-am întrebat ce vrea să spună? Mă gândeam că-i ceva specific Carpaților, m-am mirat să aflu că cică măgarii au dispărut în ceață pentru prima dată undeva prin Câmpia Panonică...Pâna acum căutarile mele au fost fără succes, când găseam ceața nu găseam măgarii, iar când găseam măgarii, nici urmă de ceață. Am ieșit în golul alpin și lângă silueta unei mici cabane văd, pe măsură ce mă apropii, prinzând contur silueta unui măgăruș... Na, de data asta l-am găsit!

Drumul meu astăzi a fost Drumul Familiar, pe mine m-a dus până la Cabana Piatra Mare, unde de obicei sunt și măgarii;  dar pe altii îi poate duce mai departe...

Haideţi  pe afară și aveți grijă de voi!