miercuri, 18 octombrie 2017

Parasoale cu dichis

Zilele trecute făceam zigzaguri prin pădure, în speranța că poate se îndură vreo lighioană de mine și stă măcar câteva secunde la pozat. 
Zi însorită de toamnă, lumină frumoasă, da' lighioanele n-or fost cooperante. Am speriat două căprioare, ciocănitorile s-or dat pe după copaci și pentru o clipită am a văzut o cojoaică, care parcă s-a dizolvat în scoarța copacului. Îs magice cojoaicele... 
La un moment dat am trecut pe lângă un pâlc de parasoale (Macrolepiota procera), nu le-am băgat în seamă atunci, dar cumva în subconștient s-a marcat locația... 
Azi mi-am adus aminte. Am pus mâna pe oale și pe câteva chestii de prin cămară și am luat calea codrului, hotărât să mă răzbun pe regnul vegetal pentru că regnul animal n-a fost drăguț cu mine.
Nu am fost absolut sigur că o să le nimeresc, dar lucrurile au mers, de data asta peste așteptări. Am mers ață, fără nici o șovăială, direct la locul în cauză și le-am găsit exact cum le-am lăsat. Nu-s spectaculoase, că nu a prea fost umezeală în perioada asta, dar sunt mâncabile.
Macrolepiota procera
De multe ori crește în pâlcuri și este o ciupercă de talie mare (15 - 30cm) poți combina aceste două informații ca să crești gradul de siguranță atunci când o culegi. Atunci când găsești un pâlc de ciuperci care arată a parasoale, o cauți pe cea mai mare din grup și dacă are măcar 25cm înălțime, ai dincolo de aspectul general, o confirmare în plus că nu culegi altceva.
În imaginea de mai jos am încercat să evidențiez câteva caracteristici.
1. Picior lung și suplu, cu un bulb bazal, inel dantelat, alb spre pălărie și brun către bază. Lamelele sunt libere (nu sunt atașate de picior), late și dese, la început albe devin brune la ciupercile mature.
2.Pălărie ca o umbrelă la ciupercile mature și ovoidală la cele tinere, cu un sfârc brun în centru, albicioasă cu niște pielițe brune care se desprind ca pielea arsă prea tare de soare. 
3.Piciorul nu e plin pe dinăuntru.
macrolepiota procera
E o ciupercă care odată ce ai învățat-o, poți să te bucuri de ea în siguranță. Ca o măsură suplimentară ar fi bine să cauți și să-ți fixezi în minte, niște imagini sugestive despre diferența dintre bulb și volvă. O carte bună și ușor de folosit, care își găsește adesea loc la mine în rucsac este Ghidul culegătorului de ciuperci de Locsmandi Csaba și Vasas Gizella, e foarte bine ilustrată, are informații clare și concise, rezistă decent la tăvăleală și nu-ți rupe spatele.
Am cules doar pălăriile, picioarele sunt lemnoase și pe seceta asta parcă-s și mai și. Am venit cu planuri mari, aperitiv, supă, pane-uri și-un sos... 
Am pornit focul repede, fără metode complicate, brichetă, coajă de mesteacăn și-o mână de rămurele. Când a devenit suficient de viguros, am pus un braț de crăci mai zdravene și l-am lăsat să-și poarte singur de grijă.
Când mănânci la pădure ordinea nu contează, așa că am început pregăteala cu supa.  Supă necremă de ciuperci. Morcovi și rădăcină de pătrunjel tocate cu opinelul, care e cel mai bun prieten al bucătarului pădureț, o parte din ceapă aia de se vede în prima poză, tocată și ea. Toate astea puse pe jar, cu ulei să prindă un pic de culoare, într-o cană de inox, care merge și pe post de oală la ieșirile de o zi. Ciupercile tocate și ele, intră în aceeași cană să se perpelească un pic, apoi apă, sare și răbdare. 
Când ciupercile s-au fiert, am mai adăugat puțină făină amestecată cu smântână și am mai lasat cana să bolborosească o vreme într-o margine de vatră, până am început eu pregăteala pentru felul următor. În loc de crutoane, niște pâine prăjită direct pe jar s-a potrivit foarte bine. Sunt mare fan pâine prăjită pe jar, uneori mă mulțumesc doar cu atât, dar nu și azi... Azi e dezmăț. Supa gata arată cam așa. 
Supa de ciuperci
La aperitiv, care desigur vine după supă, am zis că ar merge niște ciuperci umplute la cuptor. Nu am mai folosit oala pe post de cuptor de foarte multă vreme... Cred că ultima dată am făcut pâine.
Prima dată am tocat tot ce am folosit la umplutură: gogoșar, șuncă, ceapă și tulpină de țelină dulce (chestiile alea verzi). Am pus și un pic de ulei în cratiță și am pus-o pe jar, nu pe foc. După ce s-au prăjit frumos toate, am mai adăugat un pic de apă și am pus iarăși cratița pe jar, până când tot amestecul ăsta frumos colorat a fost practic aproape gătit. 
Umplutura
Am transferat umplutura în altceva, am căptușit cratița cu hârtie de copt, am potrivit în ea câteva pălării mai mititele și le-am stropit cu puțin ulei. Am înghesuit umplutura în pălării cum m-am priceput eu mai bine, iar apoi am adăugat câteva așchii de brânză pe fiecare din ciuperci. Am ezitat un pic să pun brânza din prima, dar cum umplutura era practic gătită și ciupercile nu au nevoie de mult timp, m-am gândit că o să fie OK.
ciuperci umplute
Am pus capacul, am făcut un fel de cuib în jar, ca să fie doar un pic de jar dedesubt, suficient jar pe margine și apoi am așezat o grămadă de jar pe capacul cratiței. De acuma treaba e gata, urmează partea cu răbdatul... Din când în când am mai ridicat capacul să arunc o privire. Când în sfârșit brânza a ajuns la culoarea perfectă, am tras cratița de pe foc și am scos ciupercile la soare...
Cuptor improvizat
Maaamă! Ce spectacol! Abia m-am abținut să nu-mi pârjolesc limba. De multă vreme n-am mai fost atât de nerăbdător să se răcească vreo mâncare. Brânza era bună una care să devină un pic mai curgătoare la cuptor, dar la pădure merge și așa. Am înghițit ultimele linguri de supă cu ochii pe minunile astea...
Ciuperci umplute
După ce mi-am liniștit un pic foamea cu supa, m-am pus la soare pe un trunchi culcat, cu minunile astea în poală și le-am îngurgitat, tacticos fără grabă... Au fost perfecte. Sunt sigur că data viitoare nu o să le mai nimeresc așa... Motiv în plus să savurez momentul, așa că m-am dat pe spate și m-am uitat cum joacă soarele-n frunze. Jugastru ăsta nu s-o hotărât încă, dacă mai stă un pic în vară, sau se mută cu totul în toamnă...
Frunze de jugastru
La cât e de cald pe afară nici nu-i de mirare... 
Cum stăteam eu așa pe spate, relaxat, cu burta țâfoi, rumenit de razele soarelui, am simțit că mă ia moleșeala și mi-am băgat picioarele în planurile pentru paneuri și sos... Am stat întins la soare, până când căldura soarelui s-a muiat, tăciunii din vatră s-au consumat și a rămas acolo doar un praf de cenușa albă, care emana o căldură călâie...
Jumătate din sticla de apă am dat-o pe gât, jumătate am golit-o în vatră, mi-am strâns bagajele și am luat-o cătinel către casă.




Haideţi  pe afară și aveți grijă de voi!

13 comentarii:

  1. uauuuu... esti beton!!!
    in sensul bun, normal :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. Vai de mine! Toata asociatia? Acuma m-ati speriat! :) Salut Ileana. Nu te opri din umblat!

      Ștergere
  3. Pacat ca nu locuim pe-aproape. Am fi facut excursii impreuna. Frumoasa iesire!

    RăspundețiȘtergere
  4. ai spus pe undeva,in ce zona stai?
    asa, pentru cine nu stie :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Banat.
      Daca vrei punctul de vedere al UE: Macroregiunea 4 - Regiunea Vest. :) V-am spart!

      Ștergere
  5. no, ca esti banatean, cu suflet de ardelean, asta stiam :) da' era de preferat o microregiune, una mica-mica, in macroregiunea aia de vest...

    RăspundețiȘtergere