duminică, 21 august 2016

Pâine pe băț

Căldură mare. Iarăși am ratat plecarea de dimineață. Teoretic e încă dimineața, da' așa mai către prânz. Toate gâzele s-au trezit și-s ocupate. Dacă stau să fotografiez tot ce văd, nu mai ajung la nici o pădure... Încerc să mai ignor din mulțimea de subiecte ce se cer pozate, dar nu-mi prea iese. 
În marginea unui crâng de plopi, un tufiș de vetrice mă atrage cu florile ca niște nasturi galben intens. Vetricea (Tanacetum vulgare) e ușor de recunoscut de departe și greu de confundat cu altceva, de aia mi-as dori să o pot folosi în cât mai multe feluri. Din păcate deși a fost folosită și cultivată multă vreme ca plantă medicinală și chiar condiment, conține un ulei esential care e  toxic. E una din plantele în care proprietatile medicinale și efectele secundare se luptă între ele, așa că pentru mine orice formă de utilizare internă cade. Florile uscate erau folosite des pentru a ține departe insectele, dar uitându-mă la cum se plimbă furnicile pe asta, am ceva îndoieli...

tansy

În pădure e relativ liniște la ora asta; doar ceva pasăre mică cu ciripit metalic, mă dă de gol zburând înaintea mea din copac în copac pret de câteva minute.
Mai merg ceva vreme, doar ca să mă îndepărtez de poteci, după care încep să caut un loc ceva mai deschis unde să pot face un foc și să-mi pun dosul pe ceva buștean. Nu-mi ia mult să găsesc locul perfect. Focul răsare repede, chiar dacă a plouat ieri, sunt destule crengi uscate rămase atârnate prin copaci.
Am venit chitit să fac o pâine, o pâine pe băț. E un aluat fără drojdie căruia nu știu cum să-i zic în românește, pâine nedospită ar fi o variantă... Se cheamă bannock în Scoția, de unde vine și în America de Nord, unde e destul de popular. 
La aluat am folosit o cană de făină (200-250g), o linguriță de praf de copt, 2 linguri ulei de măsline, sare și poate ceva mai mult de jumătate de cană de apă.

bannock ingredients

Aluatul are o grămadă de variante și e destul de iertător, așa că dacă ai chef să-ți folosești imaginația, nu te da înapoi.
Frământatul... Am pus totul într-o mică oală, am adaugat uleiul, am amestecat puțin, apoi am adaugat treptat apă și am amestecat cu lingura de lemn până am ajuns la consistența plastelinei. Aluaturile cu praf de copt nu prea trebuie frămâtate mult. Oată ce ai ajuns la consitența care o vrei, gata cu frământatul, îl lași în pace că-i faci mai mult rău. Am răsturnat aluatul pe o pungă întoarsă pe dos și cu mâinile pudrate cu făină, am început să  formez un fel de vierme lung și ceva mai plat... Apoi au apărut țânțarii și lucrurile au devenit mai intense. Trebuia să formatez viermele, dar trebuia să flecesc și micile bestii, care parcă știau că am altceva de făcut. Până la urmă mi-am scăpat câteva scatoalce făinoase peste mutră, așa că la sfârșitul procesului arătam ca ceva strigoi de holywood. 
Oare dacă-mi făceam o coroniță de vetrice, mă lăsau țânțarii în pace?

bannock dow

Am lăsat aluatul să se odihnească, în timp ce am curățat de scoarță un băț verde de alun. Am pus bățul deasupra focului să se încinte puțin. Apoi am înfășurat aluatul în spirală pe bățul fierbinte. Aluatul parcă se prinde mai bine dacă bățul e bine încintat. Pentru ca să nu se desprindă viermele de aluat de pe băț, trebuie să fi atent să ascunzi dedesubtul spirelor partea de la începutul și sfârșitul spiralei. Strângi un pic cu mâna aluatul pe băț și îl fixezi deasupra patului de jăratec.

bread on a stick

Acuma ai de așteptat. Dacă e de așteptat o cafea ajută, așa că am proptit ibricul într-o margine de vatră. Până-i gata cafeaua, îmi fac de lucru cioplind o scobitoare ca să testez pâinea. Scobitoarea-i pregătită, cafeaua e gata, așa că mă învârt un pic prin preajmă, cu cana în mână, fără să pierd din vedere focul și instalația de copt pâinea. 

cofee and bannock

Liniște-n pădure, niște fluturi zboară dintr-un petic de lumină-n altul și într-un stejar bătrân un țiclean diliu defilează cu capul în jos pe o creangă putredă. Pe țiclean îl știu, nici n-are rost să mă duc după aparat, că știu că numa face mișto de mine. Mai dă-le-ncolo de poze, mai bine mă bucur de cafea. Miroase un pic a pâine... Fuga la foc să mai întorc aluatul și pe partea cealaltă.
Jarul s-a împuținat, dar nu mai e mult până-i gata. Cobor un pic instalația, ca să profit la maxim de ceea ce a mai rămas.

almost ready

Când gătești pe focuri mici totul e mai complicat. Nu îți vine să mai pui pe foc, pentru că vrei să se consume cât mai mult până pleci, să fie nevoie de cât mai puțină apă ca să-l potolești de tot. Dar vrei să și termini de gătit ce te-ai apucat. Ce-ți rămâne de făcut e să aduni cu o vargă jăratecul pe lăngă ce ai de gătit, să cobori țepușe sau ce ai, să sufli din toți bojocii și să încerci să scoți cât mai mult din ce a mai rămas... De data asta mi-a ajuns la limită. Cam așa arată pâinea când e gata.

bannock

Ca să vezi dacă pâinea e coaptă pe dinăuntru poți să faci câteva teste. O înțepi  să vezi dacă nu se prinde aluat din interior pe scobitoare. O ciocănești cu un băț, trebuie să sune un pic a gol. Dacă primele două teste ies bine, împingi pâinea un pic în sus pe țepușă să vezi dacă lasă aluat necopt în urmă. Dacă țepușa rămâne oarecum curată, poți să scoți pâinea. Uite așa arată pe dinăuntru.

bannock

Acuma mai rămane partea cu mâncatul. 
Știu, știu. Vrei să zici că trebuia să prăjesc și un cârnat, că s-ar potrivi numa bine în gaura aia... Ei bine, n-am! Trist, știu... Am plecat la pădure complet nepregătit! Nu-i corect! Nu așa se procedează! Să-mi fie rușine!
Da, da. Bine, bine...
Da', îți mai aduci aminte de uleiul ăla de măsline de la început? A mers perfect! Câte o bucată de pâine proaspătă, atinsă cu un pic de sare și muiată bine în ulei de măsline... O minune! Cafeaua stă caldă, pe ultimii tăciuni încă fierbinți... Țicleanul diliu mă privește invidios...
Raiul!




Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!


duminică, 31 iulie 2016

3 poze, 2 vorbe - Iulie 2016

european common brown frog

Pe malul unei ape repezi, la puțin sub 2000m altitudine, broasca roșie de munte stă pitită în iarbă, dar camuflajul nu o ajută.


rhododendron kotschyi

Început de iulie, smârdarul e în floare. Aici sunt doar câteva petice răzlețe, dar cum n-am mai vazut demult, e motiv de mare bucurie!


Vidal and Gâlcescu lakes

Parâng, lacurile Vidal și Gâlcescu. Vedere din Hornul Lacurilor. Zici că le atingi cu mâna...





Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!


marți, 26 iulie 2016

Două codobaturi


Întotdeauna am crezut despre codobatură că e ceva mare și rău, o ființă care cuibărește mai degrabă în imaginație decât pe marginea unei poteci pe care aș putea eu păși vreodată. Neapărat trebuia să fie mare și neapărat trebuia să aibă o uitătură rea, iscoditoare, tăioasă. De prin care poveste m-am ales cu impresia asta, nu știu să vă spun acuma, dar o să mai caut.
Nu știu în ce fel o fi greșit pasărea asta față de neamul nostru, pe care babă ancestrală o fi agasat-o, dar e plin în folclor de povești urâte despre ea. Ba că ar fi veșnic nesătulă , ba că ar fi furat coada de la o altă pasăre. E într-adevăr mereu în mișcare, în căutare de gâze și nu stă locului defel, dar eu aș zice că-i mai degrabă harnică. Cât despre coadă, da, o flutură tot timpul de parcă ar fi tare mândră de ea, pe la sate se zice că bate din coada, de unde și numele codobatură. 
Mai rău decât atât, ochii de codobatură apăreau și prin "rețetarele" vrăjitoarelor.
În total dezacord cu noi, letonii consideră codobatura albă simbol național. Ce le place lor așa de tare la ea și de ce nu ne place nouă deloc, e greu de priceput. E drept că letonii au și un copac național și chiar și o gâză naționala. 
De unde vine diferența asta de percepție față de natură în general? Nu neapărat diferența între noi și letoni, mai degrabă diferența între felul în care percep natura popoarele din nordul Europei și noi ceilalți. Unul din motive poate fi că popoarele nordice din zona actualelor țări baltice au rămas păgâne, având forme de credințe conectate la natură, ceva mai multă vreme, motiv pentru care au existat Cruciadele Nordice, după ce Cruciadele au devenit nerentabile...
Iarăși s-a făcut târziu... Iarăși delirez... Înapoi la codobaturi.
E frumos că numele își cam păstrează semnificația în majoritatea limbilor, italienii îi zic batticoda, iar englezii wagtail.
Pe la noi sunt mai comune, codobatura alba (Motacilla alba) și codobatura galbenă (Motacilla flava).
Prima dată când am văzut o codobatură albă (de fapt mai multe), coboram către un sat în spatele unei turme de vaci. Codobaturile alergau caraghios de repede prinzând din zbor gâzele pe care vacile le stârneau din iarbă. Stilul ăsta de hrănit în urma turmei le-a atras în unele zone numele de văcărițe.
Am făcut și niște poze atunci, dar nu le mai dau de urmă... Poate revin cu o completare...
Îi place să vâneze pe lângă ape și în locuri deschise.
Motacilla alba
Codobatura galbenă, e ceva mai mică și are coada mai scurtă, dar e la fel de mândră de ea.
Chiar dacă coloritul e cum nu se poate mai diferit, alura, comportamentul și felul de a se mișca sunt izbitor de asemănătoare. Chiar dacă nu ai auzit nimic despre ele, e cât se poate de evident că sunt înrudite.
Motacilla flava
Ambele păsări sunt migratoare și ambele iubesc zonele mai joase din preajma râurilor, sau întinderilor de apă. Codobatura galbenă își face cuib pe sol, iar cea albă folosește scorburi și crăpături naturale în stânci. 

Motacilla flava
Despre codobatura galbenă unii autori spun că ajunge rareori și în zonele de munte, dar I. Simionescu în Fauna României apărută în 1938, îi spune acesteia de-a dreptul codobatură de munte. Micuța din poza de mai sus, pare că se simte destul de bine undeva în preajma altitudinii de 2000m, pe malul unui mic lac. Ce să zic, și eu m-am simțit foarte bine acolo, câtă vreme a fost soare...


Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!






joi, 30 iunie 2016

3 poze, 2 vorbe - Iunie 2016

bee swarm

Într-o seară am dat de astea într-un prun... În dimineața următoare, am făcut un stupar fericit. 
M-am ales și cu un borcan de miere.


syrian woodpecker

Ciocănitoarea de grădină (Dendrocopus syriacus), e evident chiar în grădină...



Mammatus, dacă îi vezi cauți un loc de stat la fereală. Se formează sub norii cumulonimbus, care arată grozav de departe, dar când se dezlănțuie, oricât de pregătit ai fi, tot nepregătit ești. Averse de ploaie, căderi de grindină, vijelii și fulgere, toate sunt legate de cumulonimbus.



Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!


luni, 30 mai 2016

Rătăceală cu prejudiciu

Am pornit să regăsesc un loc frumos. Îmi vine tot mai des să fac asta. Mi se pare că toate în jur se schimbă prea repede... Lucrurile, locurile, oamenii, deprinderile, toate. Nu apuci bine să stăpânești niște reguli, că pac, s-au schimbat. Numa' ce începi să te încrezi în cineva și pac, ți-a întors spatele. N-ai trecut de o lună pe o stradă că deja se construiește viitorul loc în care-o să-ți spargi salariul. Numa' ce te-ai obișnuit cu telefonu' deștept, că cineva te sună să te anunțe că-i vechi și neapărat musai  trebuie să-ți iei altu'. Când se strâng prea multe din astea, trebuie musai neapărat, să regăsesc câte un loc frumos, care a rămas neschimbat.
La început pădure frumoasă, numai bună de umblat prin ea în liniște și când umbli în liniște lucruri frumoase se pot întâmpla. De data asta  a fost o căprioară...
deer
Mai departe locurile se mai sălbăticesc un pic și asta nu poate fi decât bine. Calcarul își pune amprenta pe peisaj, apar lapiezuri și doline, terenul devine mai dificil, vegetația mai deasă. Orice speranță de a înainta în liniște dispare, dar frumusețea sălbatică a reliefului compensează din plin faptul că orice viețuitoare se face nevăzută din calea ta. Locurile parcă încep să semene cu ce-mi aduc eu aminte.. 
Pe un tăpșan mai aerisit, între două doline, o poieniță cu miros de usturoi... Pe jos, covor verde de leurdă! O minune! Loc de luat masa! Jos rucsacul, întind măsaiul și încep să mă uit prin jur după niște frunze de leurdă mai fragede, să-mi îmbunătățesc meniul. Dar se pare că am ajuns puțin cam târziu, frunzele sunt deja palide și leurda e înflorită... Îmi piere un pic entuziasmul, dar asta nu-mi influențează pofta de mâncare, așa că depun un pic de efort și încerc să scot niște bulbi. Adun o mână de bulbi de leurdă, suficient cât să-mi sălbăticesc puțin mâncarea adusă de acasă. Frunzele de leurdă sunt bune înainte de a da floarea, din martie până în aprilie de regulă, iar bulbii se recoltează la sfârșitul verii. Eu i-am prins mititei, dar au fost OK.
alium ursinum, flowers and bulbs
Mai departe, pe măsură ce înaintez îmi devine tot mai clar că nu sunt unde aș vrea să fiu, sau mai exact unde am plănuit să fiu... După ce cobor o mică săritoare și urmez în amonte linia  pereților ajung la intrarea unei peșteri pe care o recunosc. Acum știu exact unde sunt, nu e locul care îl căutam, dar e la fel de bun. E un loc care a rămas neschimbat, unde pot sorbi în liniște o cafea proaspătă, cu gândul la vremuri când nu aveam  gânduri... Dar gândurile vin și pleacă odată cu trecerea timpului, iar timpul, neabătut trece, că asta-i menirea lui.
cave
Pe drumul de întoarcere, de vreme ce știu totuși pe unde mă aflu, mă gândesc să mă abat un pic să mai caut locșorul pentru care venisem. Proastă idee! Bălăuresc vreo juma' de oră prin niște hățișuri de-a dreptul dușmănoase, apoi când să zic că-s pe drumul cel bun, observ că nu mai am capac pe obiectivul aparatului și trusa de filtre, care era prinsă de centura rucsacului, lipsește. Nasol! Refac de vreo trei ori traseul, dar nu găsesc nimic. În momente din astea mă întreb: Ce caut eu în viața mea?... 
Se lasă întunericul... Plec. 
Ajuns la mașină fac bilanțul: n-am regăsit locul care-l căutam, dar am regăsit altul la fel de bun, am pierdut capac obiectiv și trusă de filtre, dar am găsit totuși locul în care am parcat mașina și am avut chiar și cheile la mine, chestie care mie nu mi se întâmplă chiar de fiecare dată... Deci trebuie să consider tura un succes!
Pe drum opresc să culeg niște flori de soc și de salcâm ca să-mi recuperez din prejudiciu. Le pun una peste alta cu gândul că le separ acasă. Îmi era dor de-o socată și eram curios de o salcâmată (am văzut rețeta aici). N-am reușit să le separ, s-au scuturat în plasă... Am făcut două borcane de socato-salcâmată și un borcan de salcâmato-socată, au fost bune amândouă, de fapt sunt bune, că beau chiar acum... Da' tot mi-e dor de-o socată și tot îs curios de-o salcâmată... Amestecată-i viața asta...



Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!


vineri, 27 mai 2016

3 poze, 2 vorbe - Mai 2016



Căprior tânăr, cu pielea încă pe coarne...


Ciupercuță răsărită într-un pat de mușchi. Nu știu încă cum o cheamă...


Mierlă... Mai precis un mierloi, hotărât să facă scandal.


Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!

miercuri, 27 aprilie 2016

3 poze, 2 vorbe - Aprilie 2016



Pitulice... Nu știu de care...

Cărăbușul de mai față în față cu tot ce-și dorește - niște frunze fragede de stejar.

La granița dintre agricultură și silvicultură... Care dăunează cui?