luni, 26 iunie 2017

O zi pe o insulă

Insula Mahe, Seychelles


O mică insulă în Oceanul Indian, ceva mai la sud de ecuator, un fel de paradis pentru cea mai mare parte a oamenilor. Un paradis artificial și comercial, pentru cei care vin la hoteluri-stațiune, unde plătesc din greu  să se separe de realitățile nu întotdeauna paradiasiace ale vieții într-un astfel de loc. 
Dar se poate și altfel... 
Soarele, nisipul, valurile, briza sunt constantele locului așa că o să mă bucur de ele în zilele și orele când nu voi avea chef sau energie să fac altceva. Până atunci am kilometri de plaje pustii de scotocit și destulă pădure tropicală ca să mă țină ocupat ceva vreme.
beach Mahe island
În zona în care mareele își fac de cap, printre aflorimentele de granit care garnisesc mare parte din plaje, e terenul de joacă a vreo două specii de crabi fantomă. Sunt unii mai mititei, albi-rozalii, extrem de iuți, mereu în mișcare - ăstora le place să circule în găști mai mici sau mai mari, sau să se caftească doi câte doi, din motive de neînțeles pentru noi ăștia care nu suntem crustacee.  N-am reușit să fac o poză decentă cu ăștia... Ceilalți sunt ceva mai mari și mai ușor de pozat cu un pic de răbdare... Au un fel de mici coarne deasupra ochilor, pe care îi mișcă independent în toate direcțiile.  Sunt extrem de precauți, nu i-am văzut îndepărtându-se prea mult de intrarea în vizuina săpată în nisip. Ăsta mă supraveghea, neîncrezător, cu patru din cele opt picioare în intrare, gata să dispară într-o clipită. Aș fi putut sta ore întregi să mă amuz de felul în care își mișca și rotea ochii în toate direcțiile, dar ținea totuși neabătut măcar un ochi pe mine... 
ocypode ceratophthalma, horned ghost crab
Crabul fantomă cu coarne (Ocypode ceratophthalma), iar ceilalți greu de pozat, probabil crabi fantomă albi-rozalii (Ocypode ryderi), asta știu acuma, atunci am știut doar că-s crabi...
Câteodată, în zonele de plajă care nu sunt umbrite de cocotieri și boscheți mai puțin proeminenți al căror nume n-o să-l știu niciodată, la limita fluxului, apar adevărate covoare verzi cu flori rozalii. E o variantă tropicală de gloria dimineții - gloria dimineții de plajă (Ipomoea pes-caprae) sau patatran cum îi spun băștinașii. E o plantă lipsită de pretenții, care protejează de eroziune dunele de nisip de la limita plajei și oferă loc de refugiu diverselor mici creaturi ce-și fac veacul la limita plajei. Patatran-ul ăsta suportă fără probleme să fie pulverizat constant cu picături minuscule de apă sărată din spargerea valurilor și din timp în timp chiar să fie făcut leoarcă de câte-o maree mai înaltă. 
Aici și-a făcut vizuina ceva crab mititel. N-a ales rău deloc!
beach morning glory, ipomoea pes-caprae
Pădurile tropicale care acopera versanții insulei sunt sursa a numeroase pâraie.  Multe din aceste pârâiașe travesează șerpuit câte-un colț de plajă. Meandrele trasate prin nisipul fin nu sunt niciodată exact la fel.  Ultima bucată de drum a pârâului până la vărsarea în mare, e redesenată la infinit după fiecare flux care inundă plaja, ștergând vechea albie. Astfel poți găsi câte-un mic colț de plajă, al cărui farmec se rescrie la nesfârșit, ai putea gândi că la întâmplare, dar de fapt ținând cont de o sumedenie de condiționări naturale. Unele din condiționări sunt constante (maluri stâncoase, bolovani uriași, rădăcinile copacilor...), iar altele sunt variabile (înălțimea fluxului, debitul pârâului, un frigider pe care nimeni nu-l mai vrea...).
small river crosses the beach
Pe lângă cursurile astea mici de apă e loc bun de pândit câte o poză... Diverse păsări își fac veacul mai degrabă pe aici. Un stârc cenușiu (Ardea cinerea) se plimbă de-a lungul malului, e poate singura prezență familiară dintre păsările de pe aici, motiv să mă bucur chiar mai tare. În locurile în care apa oceanului e foarte puțin adâncă până la mare depărtare de mal, l-am mai văzut pe câte o limbă de nisip, sau în zone unde coralii ajung chiar sub oglinda apei,  săgetând câte un peștișor de parcă ar fi printr-o luncă de pe la noi.
grey heron, ardea cinerea
Ceva mai departe, pe malul aceleiași ape, o pasăre mai mică, cu alură de stârc, patrulează  malul apei cu un fel de neastâmpăr... Pare să găsească locurile potrivite, reușește să se facă uneori chiar una cu peisajul, dar totuși ceva nu prea-i merge. Ciocul aproape disproporționat de lung și puternic, săgetează iar și iar oglinda apei fără nici un fel de rezultat... Nerăbdarea o trădează de fiecare dată. E un juvenil de stârc cu spatele verde (Butorides striata), când îl urmăream prin lentila aparatului de fotografiat, nu știam asta, am crezut că-i doar o pasăre mai puțin băftoasă, dar acum înțeleg de unde venea nerăbdarea...
green backed heron juvenile, butorides striata
În aval, un stârc cu spatele verde, adult, privește dezaprobator înlățuirea de încercări eșuate ale juvenilului. '' Eeh, tinerii din ziua de azi...". Nici măcar nu se deranjează să încerce ceva, stă și privește critic... După o vreme se desprinde pentru un scurt zbor până la un bazinet umbrit din apropiere, unde fără să șovăie prea mult, prinde ceva, îi dă drumul pe gât și pleacă mai departe.
green backed heron adult, butorides striata
Când se apropie sfârșitul zilei, e foarte ușor să găsesc un cotlon aparent izolat, fără ca să fie cu adevărat departe, unde să stau liniștit și să-mi trag sufletul, fără să mai am pretenția să mai trag vreo poză. Un apus, colorat ar prinde bine, dar au apărut niște nori lăptoși, care au și ei farmecul lor.
peaceful place on the beach
În vecinătatea ecuatorului întunericul se lasă incredibil de repede, asta e ceva ce va trebui să bag în ecuație atunci când o să-mi planific următoarele plimbări pe aici. 
Nu prea sunt un individ care se simte bine la mare, nu că aș avea ceva cu marea în sine... Mă scot din sărite situațiile în care trebuie să te distrezi musai într-un anume fel... De data asta, tre' să stai trântit pe plajă și să te perpelești la soare, undeva la o distanță mulțumitoare de locul unde se sparg valurile, locul de unde vin răcoritoarele și locul de unde urlă muzica... În cele mai multe locuri în care se merge doar pentru asta, sunt enorm de multe alte lucruri de văzut și de făcut...


Haideţi  pe afară și aveți grijă de voi!

duminică, 21 mai 2017

Mâncare lipicioasă

Acum ceva vreme, am dat buruiana asta într-un colț de pădure, nu i-am dat nici un fel de importanță atunci; acum o văd peste tot... A cotropit mare parte din pădure, o văd la margine de câmp și anul trecut am dat de ea și prin curte. Abia atunci am început să fac niște conexiuni, ea, buruiana, a făcut conexiuni din prima clipă... S-a conectat la mine. 
Am aflat că pe la noi îi zice lipicioasă sau turiță (galium aparine). Tulpina fragilă, nu poate susține planta la maturitate, de aceea plantele izolate, dupa ce trec de o anumită dimensiune continuă să crească târânduse pe sol. Toată planta e acoperită cu peri minusculi cu gheruțe la capete, cu care se agață de orice e pe aproape. Astfel plantele care cresc în grupuri se agață unele de altele, formând un fel de rețea care le ajută să rămână în picioare, sau se agață în căutarea sprijinului de alte plante, crăci sau trunchiuri căzute.
Cleavers, stickyweed
Perișorii ăștia în contact cu pielea pot declanșa la unele persoane reacții alergice în zonele atinse. În ciuda a tot ce am spus până acum, buruiana asta are o grămadă de utilizări medicinale și practice, despre care sper să povestesc cu alt prilej. O să spun acum că e soră cu cafeaua, adică soră bună cu cofeină în ea, fructele  se coc pe sfârșitul verii, începutul toamnei - dar sunt cam mici, și e comestibilă... Da, comestibilă! I-am aflat secretul, iar acum sunt în fața unei întinderi nesfârșite de lipicioasă, care tremură, lipsită de apărare în fața mea. Haa, haha! (Mandark)
Poate fi mâncată primăvara înainte de a-i da fructele, după aceea devine prea greu de mestecat. Dacă încerci să o mănânci crudă, s-ar putea să ai o mică problemă cu perișorii agățători. Eu am trecut peste asta adăugând un pic de ură, în actul masticației. Cine a spus prima data  "răzbunarea e dulce", cred ca la așa ceva se gândea - mi-ai invadat curtea, te mănânc. 
Inainte de a te apuca să o mănânci e o idee bună să testezi pe o zonă cu piele nu foarte tăbăcită, cum ar fi partea interioară a antebrațului, dacă nu cumva faci alergie la contact. Tot o idee buna e să culegi doar părțile mai fragede, cele mai de sus, mai ales dacă e trecut de aprilie.
cleavers, sticky weed
Dar, n-am venit până aici să moflăi trei fire de lipicioasă. Nu! Am venit pregătit: am oala cu mine... 
Pun rucsacul jos, fac repede un foc și scot încet oala din tașcă, urmărind cu satisfacție reacția entităților vegetale lipsite de apărare. Se aude un tremur de frunze, un zăngănit de gheruțe, recepționez la nivel telepatic mesajul de neputință și regret de a fi parte a regnului vegetal, într-o situație când doar fuga te poate salva... Aiurez, mă distrez...Pe bune, oare drujbiștii simt asta? Oare cine-i mână pe drujbiști în luptă simte ceva?
În două minute am cules destul să umplu oala. 
pot full of cleavers
Înainte de orice, grămada asta de verdeață trebuie curățată bine și doar o simplă clătire cu apă nu rezolvă nimic. Perișorii cu gheruțe de care v-am povestit, agață tot felul de chestii: pufi zburători, gâze, bucăți din alte plante, etc. Toate astea trebuie pigulite, ca să nu ajungă în mâncare. Mai departe e simplu: toate-n oală, punem apă, punem capac și dăm oala pe jar. Nu trebuie lasate mult la fiert, mai ales dacă faci mâncarea asta pe început de aprilie când plantele sunt destul de fragede, dacă te-a apucat luna mai, ca pe mine, le lași ceva mai mult.
cleavers boiling
Când consideri că au fiert destul, scurgi apa, dar mai păstrezi puțin într-o cană - de fapt poți să și bei zeama în loc de ceai, mai ales dacă ești într-un loc unde nu ai altă apă decât cea care ai cărat-o. 
Mai departe am avut mâinile ocupate, așa că nu am mai putut să fac fotografii, dar am lasat camera să filmeze și am decupat apoi câteva cadre cu momentele esentiale... Imaginile nu au calitatea unor fotografii adevărate, dar am făcut ce am putut în situația dată.
chopping, adding flour, ready, eating
1. Am tocat verdeața, sau cum să-i spun, că dacă spun am tocat lipicioasa nu prea sună bine...  2. Am pus-o înapoi în oală, am adaugat puțin din zeama care am salvat-o și o pastă subțire facută din puțină făină și apă, apoi am omogenizat bine, amestecând cu oala pusă pe foc. 3. Aici ar fi trebuit să fac totuși o poză cu mâncarea gata, dar mi-era foame și am uitat. Mâncarea arată ca orice mâncare de urzici sau spanac nu e nimic foarte diferit. 4. Am mâncat cu poftă că mi-era foame rău. Am pus și sare, dar nu e clar când...
Ce am făcut eu aici e o rețetă foarte simplă, care poate fi mult îmbunătățită dacă ai cu ce, usturoi și ulei sunt două lucruri care mi-au venit imediat în minte...
Nu știu dacă să-i spun mâncare lipicioasă, sau mâncare de lipicioasă, dar a ieșit destul de lipicioasă și nu cred că doar de la făină.. De bună, e bună, dar dacă ar fi să fac un clasament pentru genul ăsta de mâncăruri, ar fi undeva pe locul trei după urzici și spanac.
Îmi pare rău ca am scris asta abia acum, dar dacă o vedeți și nu are încă fructe pe ea puteți încerca.



Haideţi  pe afară și aveți grijă de voi!

luni, 8 mai 2017

Păstrăvi de nuc pane

Plimbare de primăvară... Fluturi, floricele, verde crud, gâze, chestii d-astea - când am dat de o buturugă plină de bureți, am fost un pic surprins... Bureții ăștia sunt și ei de primăvară, n-ar trebui să fiu așa mirat. Păstravi de nuc le zice (Polyporus squamosus), de ce le zice păstrăvi n-am înțeles niciodată (de nuc, de fag...), dacă e careva care poate să mă lumineze, i-aș fi recunoscător. După bucuria inițială, am constatat că-s un pic cam trecuți, dar fiara din mine era deja excitată, așa că i-am cules și am plecat să caut un loc de foc.
dryad's saddle
După ce am pregătit puțin locul, să nu dau foc la pădure, am pornit repede focul cu niște scoarță de mesteacăn adunată astă iarnă în tura cu căprioarele. M-am învârtit un pic pe lângă foc și am grijit de el, până s-a făcut un strat de jar suficient de sănătos, ca să pot pune niște crăci mai groase și nu neapărat uscate, fără grija că o să-l înăbuș. După ce am scăpat de grija focului, am încălecat pe un buștean și m-am apucat să curăț bureții. Dacă-s culeși la vreme e suficient să-i speli, da' vremea ăstora pe care i-am găsit eu, a cam trecut... Deci, am răzuit bine pălăria de pielițe (scuame - de aia îi zice squamosus) și am îndepărtat complet partea buretoasă (tuburile de spori) de dedesubt pentru că își cam pierduse fermitatea...
Mai departe, cu gândul la o rețetă pe care o văzusem  pe youtube, pe canalul unui bucătar care fuge din bucătărie de câte ori poate, m-am apucat de gătit. 1. Am tăiat bureții în fâșii groase de un deget și i-am sărat. 2. Am pus făină. 3. Am pus apă. 4. Am amestecat până am ajuns la un aluat ceva mai puțin curgător decât cel de clătite. 5. Am tăvălit fâșiile de bureți prin aluat până le-am îmbrăcat într-o pătură oarecum omogenă.
Toate astea le-am făcut sub atenta supraveghere a unui croitor cenușiu cu care am împărțit același buștean...
Am mai scris despre el aici. Goanga alterna gesturi critice din cele 1,5 antene care i-au mai rămas, cu tentative sinucigașe de a intra în aluat, probabil ca să nu-și dezmintă numele dat de biologi:  morimus funereus - moarte dezastroasă...
Eeh! ce să-i faci? Oameni suntem, gongi zdrobim... Glumesc, înafară de câteva bobârnace atent calculate, dar necesare, nu i-am făcut nimic.

Așa arată bureții pregătiți pentru oala cu ulei încins. Briceagul e în poză pentru că e roșu...
Am aranjat puțin lemnele și jarul ca să pot pune oala pe foc cât mai aproape de orizontală, nu de alta, dar nu am avut la mine atât ulei cât aș fi vrut, așa că trebuie să mă descurc cu cât am... 
Nu am fost foarte sigur de aluatul pentru pane, doar cu făină și apă, dar rezultatul a fost peste așteptări. Aluatul a rămas bine lipit de fâșiile de bureți și s-a rumenit frumos. Deci rețeta funcționează chiar și în varianta asta foarte simplificată.
Dar nu totul a fost minunat... Bureții de nuc au depășit bine vârsta optimă așa că vreo câteva bucăți au fost mult peste puterea mea de mestecare. Câinele s-a bucurat și m-am bucurat și eu că n-am muncit degeaba, oricum pregătisem mai mult decât aș fi putut mânca.
Am stat ceva vreme pe lângă foc, cu burta plină și cu ochii-n frunziș... După ce din foc nu a mai rămas decât cenușa, fără tăciuni, am pus peste vatră două oale de apă dintr-o baltă din apropiere, am tras și un pic de pămât peste și am amestecat bine asigurându-mă că nu a mai rămas nimic fierbinte acolo, mi-am strâns calabalâcul și am plecat.
E bine primăvara la plimbare...


Haideţi  pe afară și aveți grijă de voi!

duminică, 30 aprilie 2017

3 poze, 2 vorbe - Aprilie 2017


Hoopoe
O pupăză scotocește prin iarbă. Merge iute, atentă la insectele de pe sol, pe care le vânează cu ciocul, apoi face câte un zbor scurt și reia aceeași rutină. Nu stă locului defel. Am tot stat cu obiectivul pe ea sperând că o să-și deschidă creasta, dar n-a fost să fie...

Common starling
La margine de sat, în vârful unui dud, un graur dolofan face șpagatul în furca unei ramuri. Cântă ciudat, de fapt, nu pot spune că știu care e cântecul lor caracteristic. Ăsta și cu încă un tovaraș de-al lui de pe o cracă inferioară dialogau într-un limbaj în care am recunoscut un ton de fax, apoi o mașină de scris și o conversatie între doi roboți gen R2D2...

Pheasant
Încă un fazan... Dispare și apare prin iarba mare, în timp ce își patrulează teritoriul. Atent și temător tot timpul - e la vedere, dar știe să păstreze distanța. În fața lui am văzut și o femelă, dar s-a pierdut repede prin iarbă...


Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!  

duminică, 16 aprilie 2017

Prea multe ouă...

Acu vreo două zile am apucat să merg pentru câteva ore la pădure, eram cu ochii-n patru să nu cumva să-mi scape ceva interesant, dar prin adâncurile minții  rulam tot felul de gânduri despre ce aș putea să mai scriu... Era deja jumatatea lunii și nu-mi venea nici un subiect în minte, ceva despre care să am suficientă informație și niște poze măcar pe jumătate decente...
Dintr-un desiș din stânga potecii  a decolat cu mare zgomot ceva pasăre de mărime mijlocie, atât am putut să văd - m-a și speriat un pic. E bună o sperietură din când în când, te face să simți că trăiești.
Când m-am mai apropiat puțin am văzut fără prea mare dificultate cuibul, era bine băgat în desiș, dar totuși vizibil. Am făcut un mic ocol, ca să mă apropii de cuib din altă directie decât dinspre potecă, ca nu cumva să-l dau și eu de gol... Înăuntru patru ouă albăstrele și pistruiate, am tras câteva poze și m-am îndepărtat.

Easther Eggs
Deși cuibul e destul de expus, în perioada asta frunzișul se îndesește văzând cu ochii, așa că sunt totuși ceva șanse ca puii să fie bine.
Pe drum deja am început să planific unde mă pun la pândă data viitoare, ce obiectiv îmi iau, în ce perioadă a zilei e mai bine să vin, în ce zi sunt liber să mă ocup cu treburi din astea, etc... Una peste alta, am zis că dacă toate merg bine, poate prin luna mai o să pot să scriu o poveste despre asta. 
Bine, bine, da' până atunci...
În sfârșit azi de dimineță, când căutam un tovaraș cu care să ciocnesc un ou, am reușit să fac legătura... Păi măi boule, sunt Paștele, ai o poză cu niște ouă colorate - dăăă!! Pune poza pe blog, spune-le oamenilor "Paște Fericit" și du-te și înfulecă mai departe! 
Cred că de la prea multe ouă îmi merge mintea așa încet...
Deci: 


PAȘTE FERICIT.

vineri, 31 martie 2017

3 poze, 2 vorbe - Martie 2017

Common lungwort
Plămânărica (Pulmonaria officinalis) - arătoasă, utilă și ușor de identificat. Florile de culori diferite pe aceeași plantă și frunzele cu pete albe, o fac dificil de confundat cu orice altceva. Numele popular e ușor de reținut și îți spune direct la ce îți poate fi de folos. Ar fi ușor dacă toate ar fi așa...

Dice snake
Auto-împletit între crengile unui arbust din marginea potecii, șarpele de apă (Natrix tessellata) se preface că nu-l văd, s-a cățărat acolo să prindă ceva mai devreme soarele dimineții. Apa nu e departe, dar nu e singurul loc în care acest șarpe se simte bine.

Blackthorn flower
Floarea de porumbar (Prunus spinosa), la vremea asta, face adevărate insule albe din tufele de porumbar ce abundă pe câmpuri și dealuri. Fructele, toată lumea le știe, dar nimeni nu le vrea. Toamna târziu după ce dă primul ger, te poți apropia totuși de ele, dar până atunci mai e...



Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi! 

miercuri, 8 martie 2017

Căprioare râd în soare

În fiecare an când începe să se simtă că iarna-i pe sfârșite, mă apucă așa o poftă de nestăpânit să mai tropăi prin zăpadă, undeva într-o pădure; că nici dacă aș vrea nu m-aș putea opune. Pădurea asta (nu-i tot timpul aceeași...), unde dibuiesc în fiecare an ultima zăpadă (pentru mine...), e ca un mare magnet. Degeaba încerc să mă agăț de telecomandă, de nevastă, de sticla de bere, de las' că merg mâine - nu-i șansă de scăpare. E musai obligatoriu, să mă iau și să mă duc. Musai, am zis!
Tot drumul până acolo mă roade un fel de îndoială și am un sentiment de mare urgență... Dacă nu mai găsesc? Dacă s-o gătat zăpadă? Ce fac? Mă mai duc o dată undeva mai sus? Aștept până la anu'? Da', oi mai fi io la anu'? Da', zăpadă o mai fi? Tot așa sărind dintr-o întrebare în alta, parcă tot mai repede merg, și tot mai des mă poticnesc prin lemnele de pe potecă. Uite, le-am și speriat pe căprioarele astea!
deers in the sun
Nu o iau la fugă imediat. Se uită la mine cu un aer curios și parcă ușor îngrijorat. Ceva de genul: Bă, ești bine? Ia-o încet, nu te mai zbate așa. Uite stăm un pic să ne faci poză, ca să te mai liniștești... E OK? Bine, am plecat!
Încep să mă mai liniștesc abia când, dosite la umbra câte unui copac, încep să apară primele petice de zăpadă. Vesantul nordic al văii pe care o urmez, e și el sub o pătură subțire de zăpadă, sub care mustesc izvoare. Continui să urc, până cănd după ce trec de coama dealului, am parte de priveliștea care mi-am dorit-o.  Acu' sunt liniștit, mă simt de parcă am făcut ceva cum trebuie... Nu știu cu să explic mai bine... E ca atunci când pentru o vreme te desparți de un prieten, si dacă nu ai stat la o ultimă șuetă, cumva, parcă ceva, nu e la locul lui în univers.
the last snow
O iau la pas domol pe lângă potecă să flecesc niște zăpadă, și simt cum mi se furișează în suflet un fel de bucurie. O bucurie mică, simplă și cumva la îndemâna oricui. Fac un bulgăre de zăpadă și iau la țintă un fag mai gros, fără să-l nimeresc. Nu mă las, pun rucascul jos că mă încurcă, și dau în el ca-n curtea școlii. Nu ripostează. Mi-a luat cam mult până să-l nimeresc, abilitățile astea dacă nu le exersezi se evaporă... Ca veni vorba de evaporat, e vremea pentru o pauză de rehidratare și ceva de ronțăit. 
Mă îndrept către niște trunchiuri căzute în apropiere, unde mă instalez comod și în vreme ce îmbucățesc ce mi-am adus de acasă, mă gândesc cum ar fi dacă ar trebui să trăiesc într-un loc din lumea asta unde nu sunt patru anotimpuri... 
Nu cred că mi-ar place.
Printre trunchiurile căzute e și-un mesteacăn; tocmai la timp - rezerva de scoarță mi se cam apropie de sfârșit.  Îmi iau câteva felii sănătoase, care probabil o să-mi ajungă, pentru aprins focul, o bună parte din an.
birch bark
Prin locurile în care umblu de obicei nu prea se găsesc mesteceni. Trunchiurile căzute de cireș putrezesc oarecum la fel. Lemnul trunchiului putrezește, dar scoarța rămâne intactă, semn că și scoarța de cireș conține ceva uleiuri care o mențin intactă multă vreme după ce lemnul și-a pierdut integritatea. Dar atunci când vine vorba de aprins focul, nu există nimic care se compară cu scoarța de mesteacăn.
La întoarcere am lăsat poteca deoparte și într-un fund de vale ceva mai larg, am dat iarăși de o căprioară. 
deer
Între mine și ea era un pâlc de pădure mai deasă,  cu greu am reușit să fac o fotografie. Nu am încercat să mă apropii mai mult. Lucrurile s-au potrivit în așa fel, că ne-am zărit unul pe altul la o distanță suficient de mică ca eu să pot face câteva fotografii și în același timp suficient de mare ca ea să-mi tolereze prezența fără să o ia la goană. Așa că ne-am uitat o vreme unul la celălalt, după care eu am plecat la casa mea și ea a rămas la casa ei.
De data asta am reușit să-mi iau rămas bun așa cum se cuvine, acu' poate să vină primăvara.



Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!