marți, 26 decembrie 2017

Canionul Sucha Bela

Canionul Sucha Bela, este doar unul din multele canioane amenajate care brăzdează Paradisul Slovac - un parc național din estul Slovaciei, care la prima ochire nu are mare lucru de arătat, dar prima ochire poate fi înșelătoare atunci când e vorba de zone carstice. Sub aparența unor dealuri anoste sunt ascunse, văi înguste, cascade, peșteri - toate accesibilizate de o rețea de poteci bine întreținute. Sucha Bela e probabil cel mai vizitat dintre canioane. 
Eu am mers când se îmbina toamna cu iarna și pot să zic că a fost liniște, dar nu a fost pustiu. Pe aici mersul pe munte e mult mai iubit decât pe la noi.
Amenajările "tradiționale" în pasajele nu foarte expuse sunt completate de amenajari moderne în pasajele mai riscante. 
Slovacia
În rarele sectoare de vale unde versanții nu sunt foarte abrupți și pădurea mărginește firul apei, sunt șanse să mai vezi și câte-o viețuitoare. Un țipăt de ciocănitoare, un țiclean enervant de iute, sau o veveriță cu ciucuri la urechi. Veverița a ieșit la poză, după ce s-a dat de câteva ori pe după trunchi, tocmai când îmi pierdusem răbdarea și eram pe punctul de a renunța...
Sciurus vulgaris
Când încep cascadele mai serioase trebuie să bag teleobiectivul în rucsac, pentru că o să am nevoie de toate mâinile. Cea mai mare cascadă are aproape 30 de metri, din câteva segmente. Aici niște mănuși de lucru sunt tare bune, mai ales atunci când unele trepte sunt poleite cu gheață. O pauză de ceai e binevenită - locul merită admirat în tihnă câteva minute. Zgomotul cascadei nu domină peisajul, pentru că debușează într-un sector de vale destul de deschis.
Slovacia
Următoarea cascadă semnificativă, se prăvălește în propriul ei amfiteatru, așa că nivelul zgomotului e cu totul diferit. Cum nu știu câtă vreme o să mai fie apă pe vale, mă alimentez cu vreo două căni de apă de la baza cascadei, ca să rămân cu provizia de apă din rucsac intactă pentru drumul de întoarcere. Cascada are în partea superioară o mică fereastră prin care trebuie să te strecori pentru a continua înaintarea.
Slovacia
Următoarele cascade sunt frumoase, dar un pic mai mici. În partea superioară valea se deschide și nu mai are aspect de canion. Am parte și de puțină zăpadă - prima de de anul ăsta, pentru mine. Mai departe până în capătul văii, e o potecă liniștită, care se termină într-o șa  de unde se ramifică câteva poteci/drumuri ce duc în diverse locuri din parcul național.
Slovacia
Eu o să cobor pe o serie de drumuri, scurtate din loc în loc de poteci, spre Podlesok, locul de unde am început azi dimineața. Drumul de întoarcere e destul de monoton, dar câtă vreme-i prin pădure, eu nu mă supăr. 
Mănușile de lucru mi-au prins bine. În canion sunt foarte multe mici  traversări de făcut, așa că în funcție de nivelul apei, niște ghete ceva mai rezistente la apă sunt de dorit. Nu sunt probleme de orientare. Potecile prin canioane se parcurg doar în urcare, coborârea trebuie făcută pe altă rută. 

Sper că de Crăciun v-a fost bine.
Să aveți parte de un an nou măcar un pic mai bun.

Ne auzim la anu'.


Haideţi  pe afară și aveți grijă de voi!




joi, 30 noiembrie 2017

3 poze, 2 vorbe - Noiembrie 2017

Hermelina, mustela erminea
Hermelina (hermina) - traversa în goană trunchiul unui copac uriaș căzut peste o mică vale, când, deodată s-a întors brusc din drum și s-a dat pe după trunchi. Am crezut că dusă a fost. Dar, am avut baftă, curiozitatea nu i-a dat pace și a scos capul să vadă care-i treaba. Adevărul e, că dacă nu trecea la ținuta de iarnă cu câteva zile înainte de a veni zăpada, n-aș fi văzut-o.
Canionul Hornad
Canionul râului Hornad, mărginește un parc național denumit cu dragoste Raiul Slovac. Nu e nici pe departe cel mai spectaculos loc din Slovacia - sunt păduri, platouri carstice, peșteri și canioane a căror accesibilitate e meținută cu efort. Locuri în care toată lumea poate merge, să prindă drag de natură, să înțeleagă că unele poteci sunt mai grele decât altele, dar cu puțină atenție poți să ajungi departe.
Ciocanitoare de munte, picoides tridactylus
Ciocănitoarea de munte (ciocănitoarea cu trei degete) - stă prin păduri de conifere, păduri mari de conifere. Parcă-i un pic mai mică decât ciocănitoarea pestriță mare. Ciuful galben de pe creștetul masculului mi-a plăcut foarte tare. Ciocănea un copac de lângă un mic repeziș zgomotos, așa că am reușit să mă apropii foarte mult, chiar dacă m-am și împiedicat o dată...


Haideţi  pe afară și aveți grijă de voi!

marți, 31 octombrie 2017

3 poze, 2 vorbe - Octombrie 2017

Ciuperca frumoasă
Ciupercă frumoasă. Nu m-aș risca să-mi dau cu părerea ce e. Am făcut o singură poză, mai mult pentru felul în care cădea lumina, decât pentru o viitoare identificare... Acasă, după ce am căutat puțin prin diverse cotloane ale internetului, m-am ales cu rezultate contradictorii. Deci deocamdată rămâne doar o ciupercă frumoasă. Dacă cineva are vreo părere, aș fi bucuros să o aflu...

macrolepiota procera
Am mai dat de un pâlc de parasoale, dar de data asta le-am lăsat în pace. N-am mai simțit nici un fel de chemare să le pregătesc în vreun fel.

Fotoliu directorial
Se caută director de pajiște. Experiența consolidată în domeniile: stat în ploaie, privit în gol, umblat cu paiu-n gură - constituie avantaj. Se asigură climat de lucru sănătos. Cererile se completează și se depun în gând. Nu mă contactați, vă contactez eu.



Haideţi  pe afară și aveți grijă de voi!

miercuri, 18 octombrie 2017

Parasoale cu dichis

Zilele trecute făceam zigzaguri prin pădure, în speranța că poate se îndură vreo lighioană de mine și stă măcar câteva secunde la pozat. 
Zi însorită de toamnă, lumină frumoasă, da' lighioanele n-or fost cooperante. Am speriat două căprioare, ciocănitorile s-or dat pe după copaci și pentru o clipită am a văzut o cojoaică, care parcă s-a dizolvat în scoarța copacului. Îs magice cojoaicele... 
La un moment dat am trecut pe lângă un pâlc de parasoale (Macrolepiota procera), nu le-am băgat în seamă atunci, dar cumva în subconștient s-a marcat locația... 
Azi mi-am adus aminte. Am pus mâna pe oale și pe câteva chestii de prin cămară și am luat calea codrului, hotărât să mă răzbun pe regnul vegetal pentru că regnul animal n-a fost drăguț cu mine.
Nu am fost absolut sigur că o să le nimeresc, dar lucrurile au mers, de data asta peste așteptări. Am mers ață, fără nici o șovăială, direct la locul în cauză și le-am găsit exact cum le-am lăsat. Nu-s spectaculoase, că nu a prea fost umezeală în perioada asta, dar sunt mâncabile.
Macrolepiota procera
De multe ori crește în pâlcuri și este o ciupercă de talie mare (15 - 30cm) poți combina aceste două informații ca să crești gradul de siguranță atunci când o culegi. Atunci când găsești un pâlc de ciuperci care arată a parasoale, o cauți pe cea mai mare din grup și dacă are măcar 25cm înălțime, ai dincolo de aspectul general, o confirmare în plus că nu culegi altceva.
În imaginea de mai jos am încercat să evidențiez câteva caracteristici.
1. Picior lung și suplu, cu un bulb bazal, inel dantelat, alb spre pălărie și brun către bază. Lamelele sunt libere (nu sunt atașate de picior), late și dese, la început albe devin brune la ciupercile mature.
2.Pălărie ca o umbrelă la ciupercile mature și ovoidală la cele tinere, cu un sfârc brun în centru, albicioasă cu niște pielițe brune care se desprind ca pielea arsă prea tare de soare. 
3.Piciorul nu e plin pe dinăuntru.
macrolepiota procera
E o ciupercă care odată ce ai învățat-o, poți să te bucuri de ea în siguranță. Ca o măsură suplimentară ar fi bine să cauți și să-ți fixezi în minte, niște imagini sugestive despre diferența dintre bulb și volvă. O carte bună și ușor de folosit, care își găsește adesea loc la mine în rucsac este Ghidul culegătorului de ciuperci de Locsmandi Csaba și Vasas Gizella, e foarte bine ilustrată, are informații clare și concise, rezistă decent la tăvăleală și nu-ți rupe spatele.
Am cules doar pălăriile, picioarele sunt lemnoase și pe seceta asta parcă-s și mai și. Am venit cu planuri mari, aperitiv, supă, pane-uri și-un sos... 
Am pornit focul repede, fără metode complicate, brichetă, coajă de mesteacăn și-o mână de rămurele. Când a devenit suficient de viguros, am pus un braț de crăci mai zdravene și l-am lăsat să-și poarte singur de grijă.
Când mănânci la pădure ordinea nu contează, așa că am început pregăteala cu supa.  Supă necremă de ciuperci. Morcovi și rădăcină de pătrunjel tocate cu opinelul, care e cel mai bun prieten al bucătarului pădureț, o parte din ceapă aia de se vede în prima poză, tocată și ea. Toate astea puse pe jar, cu ulei să prindă un pic de culoare, într-o cană de inox, care merge și pe post de oală la ieșirile de o zi. Ciupercile tocate și ele, intră în aceeași cană să se perpelească un pic, apoi apă, sare și răbdare. 
Când ciupercile s-au fiert, am mai adăugat puțină făină amestecată cu smântână și am mai lasat cana să bolborosească o vreme într-o margine de vatră, până am început eu pregăteala pentru felul următor. În loc de crutoane, niște pâine prăjită direct pe jar s-a potrivit foarte bine. Sunt mare fan pâine prăjită pe jar, uneori mă mulțumesc doar cu atât, dar nu și azi... Azi e dezmăț. Supa gata arată cam așa. 
Supa de ciuperci
La aperitiv, care desigur vine după supă, am zis că ar merge niște ciuperci umplute la cuptor. Nu am mai folosit oala pe post de cuptor de foarte multă vreme... Cred că ultima dată am făcut pâine.
Prima dată am tocat tot ce am folosit la umplutură: gogoșar, șuncă, ceapă și tulpină de țelină dulce (chestiile alea verzi). Am pus și un pic de ulei în cratiță și am pus-o pe jar, nu pe foc. După ce s-au prăjit frumos toate, am mai adăugat un pic de apă și am pus iarăși cratița pe jar, până când tot amestecul ăsta frumos colorat a fost practic aproape gătit. 
Umplutura
Am transferat umplutura în altceva, am căptușit cratița cu hârtie de copt, am potrivit în ea câteva pălării mai mititele și le-am stropit cu puțin ulei. Am înghesuit umplutura în pălării cum m-am priceput eu mai bine, iar apoi am adăugat câteva așchii de brânză pe fiecare din ciuperci. Am ezitat un pic să pun brânza din prima, dar cum umplutura era practic gătită și ciupercile nu au nevoie de mult timp, m-am gândit că o să fie OK.
ciuperci umplute
Am pus capacul, am făcut un fel de cuib în jar, ca să fie doar un pic de jar dedesubt, suficient jar pe margine și apoi am așezat o grămadă de jar pe capacul cratiței. De acuma treaba e gata, urmează partea cu răbdatul... Din când în când am mai ridicat capacul să arunc o privire. Când în sfârșit brânza a ajuns la culoarea perfectă, am tras cratița de pe foc și am scos ciupercile la soare...
Cuptor improvizat
Maaamă! Ce spectacol! Abia m-am abținut să nu-mi pârjolesc limba. De multă vreme n-am mai fost atât de nerăbdător să se răcească vreo mâncare. Brânza era bună una care să devină un pic mai curgătoare la cuptor, dar la pădure merge și așa. Am înghițit ultimele linguri de supă cu ochii pe minunile astea...
Ciuperci umplute
După ce mi-am liniștit un pic foamea cu supa, m-am pus la soare pe un trunchi culcat, cu minunile astea în poală și le-am îngurgitat, tacticos fără grabă... Au fost perfecte. Sunt sigur că data viitoare nu o să le mai nimeresc așa... Motiv în plus să savurez momentul, așa că m-am dat pe spate și m-am uitat cum joacă soarele-n frunze. Jugastru ăsta nu s-o hotărât încă, dacă mai stă un pic în vară, sau se mută cu totul în toamnă...
Frunze de jugastru
La cât e de cald pe afară nici nu-i de mirare... 
Cum stăteam eu așa pe spate, relaxat, cu burta țâfoi, rumenit de razele soarelui, am simțit că mă ia moleșeala și mi-am băgat picioarele în planurile pentru paneuri și sos... Am stat întins la soare, până când căldura soarelui s-a muiat, tăciunii din vatră s-au consumat și a rămas acolo doar un praf de cenușa albă, care emana o căldură călâie...
Jumătate din sticla de apă am dat-o pe gât, jumătate am golit-o în vatră, mi-am strâns bagajele și am luat-o cătinel către casă.




Haideţi  pe afară și aveți grijă de voi!

sâmbătă, 30 septembrie 2017

3 poze, 2 vorbe - Septembrie 2017


Sturnus vulgaris
Pe spatete unei oi, un juvenil de graur (cred că de acolo vine culoarea un pic ciudată a penajului), călătorește cu stil. Plimbare domoală, legănată și cu masa inclusă - lâna încâlcită a oii e plină de mici insecte pe care pasărea le ciugulește fără efort. Toată lumea câștigă.
Vanessa atalanta
Amiralul roșu (Vanessa atalanta), profită de ultimele zile însorite înainte ca toamna să-și facă cu adevărat simțită prezența. Probează metodic, cu trompa crăpăturile scoarței de salcie. În locurile în care găsește ceea ce caută, zăbovește mișcând din aripi și antene. 
Dendrocopus major
Fixată în surplombă așa cum doar ciocănitorile pot, o femelă de ciocănitoare pestriță mare, caută larve în trunchiul unui copac proaspăt culcat de furtună. Se pare că nici pentru ea poziția nu e chiar facilă, așa că din când în când, trece pe partea opusă a trunchiului, aparent doar pentru a se odihni.



Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!

marți, 26 septembrie 2017

Orientare - metoda umbrei

Câtă vreme mai e soarele pe cer și polii mai sunt la locul lor, am zis să încerc și metoda asta de aflare a punctelor cardinale. Nu-i vreun mare mister, în teorie toată lumea pare să știe tot ce e de știut despre asta - în practică, puțini se deranjează să  încerce. 
Unul din motivele pentru care eu nu am pus-o în practică până acum, e că pare ușor de ținut minte și totul pare atât de simplu încât nu merită să-ți pierzi timpul cu ea dacă nu ai cu adevărat nevoie. Dar o dată ce te deranjezi să o pui în practică îți dai seama nu numai că e chiar mai simplu decât ai crezut, dar e și mult mai rapidă decât aveai impresia. Nu e nevoie de ore ci doar de 10 - 15 minute pentru a face o determinare suficient de precisă pentru o orientare generală.
M-am apucat să fac treaba asta într-o pădure nu tare rară, așa că a trebuit să mut o dată instalația și să o iau de la capăt, pentru că n-am reușit să anticipez corect cât o să stea lumina soarelui pe petecul care l-am ales.
Deci am înfipt bățul și am marcat cu un bețișor vârful exact al umbrei. E bine să alegi un băț un pic mai năltuț dacă vrei să termini repede - cu cât bățul e mai înalt cu atât mai rapid obții o diferență notabilă de la un vârf al umbrei la altul.
Primul reper
Nu e nevoie ca diferența asta să fie foarte mare, un lat de palmă e suficient. Când ai o diferență semnificativă, pui al doilea reper exact în vârful umbrei. Eu am pus o nuia dreaptă care unește cele două repere. Poți să tragi o linie. Poți să nu mai pui al doilea reper ci doar să unești cumva primul reper cu vârful exact al celei de-a doua umbre. În funcție de ce resurse ai, faci cum poți să evidențiezi o linie care unește cele două repere cu care ai marcat vârful umbrei.
Al doilea reper
Linia care ai obținut-o, marchează direcția vest-est. Primul reper cu care ai marcat vârful umbrei e vestul - întotdeauna, oriunde pe pământul ăsta. Asta e bine să-ți fixezi în minte și scapi de toată gimnastica mentală de genul: "ăăă dacă asta e linia vest-est și eu sunt la ecuator și soarele-mi bate-n ceafă, însemnă că... ăăă". 
Mai bine bagă la cap: PRIMUL BĂȚ E VESTUL. Gata.
Busola indica nord
Dacă ești foarte la nord, sau foarte la sud (mai greu de ajuns...), acolo unde e jumătate de an noapte și jumătate de an zi, metoda asta nu mai funcționează... Peste 65 de grade latitudine, în oricare din emisfere, nu mai merge. Da' acolo-i frig și nu ne place.

Recapitulare:
# PRIMUL BĂȚ E VESTUL.
# Băț lung - timp scurt.
# Un lat de palmă diferență.
# Peste 65 de grade nu merge.



Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi! 

miercuri, 30 august 2017

3 poze, 2 vorbe - August 2017

badger
Nu-i poza cea mai reușită din cele cu bursucul, dar e poza în care am reușit să mă apropii cel mai mult de el... Nu-i chiar așa aproape cum pare, aveam totuși un obiectiv de 500mm. Povestea aici. De altfel, nici nu-i o idee prea bună să pui un bursuc într-o situație în care să se simtă încolțit...
La umbra unui buștean putred am dat de ciupercile astea, n-am știut atunci ce sunt și nici acum nu știu, chiar dacă am lins toate cărțile despre ciuperci care le am pe acasă. Dacă are cineva vreo părere, nu vă sfiiți să comentați.
sooty copper
E final de august, nu mai e mult din vara asta, așa că bucurați-vă de fluturi cât mai sunt. Pe ăsta îl văd prima dată. E un pic mai mititel, dar ce-i lipsește în dimensiuni, compensează prin culori. După ce am răsfoit un pic aș zice că-i lycaena tityrus.


Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!