marți, 30 aprilie 2013

Primăvara hoinar.

wild cherry






E vreme de hoinărit. 

Primăvara, în fiecare zi se mai schimbă ceva, în fiecare zi e ceva nou de văzut, ceva nou de învăţat. 

Dacă scoţi nasul prin natură, după amorţeala iernii, primăvara are cumva darul de a te pune în viteza potrivită. Indiferent cât de des ai ieşi, chiar dacă ieşi tot timpul prin aceleaşi locuri, în fiecare zi în pădure, ceva înmugureşte, ceva înfloreşte, ceva înfrunzeşte, câte o gâză începe să bâzâie, de sub frunze mai apare câte o ciupercă, fluturii încep să zboare, un cântec nou de pasăre se aude... 

Dacă urmăreşti schimbările astea cu atenţie, parcă fără să-ţi dai seama,  prinzi viaţă odată cu tot ce te înconjoară.

Mi-am făcut drum şi pe la copacii de la care am luat seva în zilele trecute, ca să mă asigur că doapele şi-au făcut bine treaba. Totul era în regulă, nu mai era nimic umed pe lângă doape.

Prin livezi cireşii sunt înfloriţi de o vreme. 

Sunt destui cireşi salbatici şi prin pădure, poţi să-i vezi de departe după scoarţa deosebită de a celorlalţi copaci. 
Cireşii au scoarţa ca o serie de inele puse unul peste altul şi asta îi face să iese în evidenţă printre mulţimea de copaci cu scoarţă netedă, sau brăzdată. 
Într-o parte un pic mai rară a pădurii am văzut cireşul ăsta cu coroana înflorită ca un ciuf, doar în partea de sus a trunchiului. 

Toţi sunt aşa, dar pe ăsta l-am văzut de departe şi abia apoi am început să ridic privirea şi să-i văd şi pe ceilalţi. 
Pădurea e destul de deasă şi îi obligă să se lupte pentru razele soarelui... 
Sunt foarte haioşi, parcă-s punkişti.

Pe jos  totu-i îmbrăcat în flori. 
Lungwort (Pulmonaria officinalis)
Mierea ursului (Pulmonaria officinalis) îmi  sare în ochi prin culori şi abundenţă. E plin de ea oriunde te uiţi şi florile de roz şi albastre în aceeaşi inflorescenţă, îţi atrag privirea imediat. E plantă medicinală. O altă denumire din popor îţi dă şi o idee la ce e folositoare, plămânărică îi mai zice şi da, e bună dacă tuşeşti. 
Morchella hybrida

Tot uitându-mă pe jos, văd o ciupercă cum n-am mai văzut decât prin pozele altora. Bucurie mare, imediat îs pe burtă şi o încolţesc cu aparatul foto. Habar n-am ce-i cu ea. După ce am ajuns acasă am aflat că-i zice ciuciulete, dar sunt multe care arată cam ca ea şi tot ciuciuleţi le zice... Pe latină îi zice Morchella hybrida. E comestibilă.
Common Chaffinch (Fringilla coelebs)
Am văzut şi-o cinteză (Fringilla coelebs), mi-a sărit în ochi coloritul. Am reuşit să mă şi apropii destul de mult, că nu era aşa agitată ca enervanţii de piţigoi, care aproape m-au făcut să dau cu aparatul de pământ de câteva ori. În cartea "Călăuză în lumea plantelor şi animalelor" zice că strigă "pinc-pinc" şi cântă frumos. Una-i strigătul şi alta-i cântatul... Apasă pe linkul ăsta strigăt şi cântec cinteză. Ce zici strigă ca la carte?





Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!

duminică, 28 aprilie 2013

Zeamă de copac

A fost o primavară nehotărâtă, atunci când a fost ea nehotarâtă, că acu' e deja vară, așa că și eu am fost cam derutat... Anul ăsta mi-am propus să nu ratez perioada când dă seva prin copaci și să-mi iau și eu o porție. Cu materialele necesare a fost simplu: un metru de furtun de 10mm, câteva peturi, niște sfoară, un burghiu proaspăt de 10mm și un băț uscat de alun. Perioada a fost mai greu de nimerit, ideal e să prinzi o perioadă în care noaptea încă îngheață, iar ziua temperatura ajunge la 15 grade. În general asta se întâmplă în martie până la început de aprilie și  durează  vreo două săptămâni. Poți lua sevă de la mai multe specii și nu la toate pleacă în același timp. Pe la noi mesteacănul e cel mai cunoscut pentru sevă. Sevă de mesteacăn abia dacă pot spune că am gustat, doar așa dintr-o înțepătură de brișcă și cum am pus gura direct pe copac, nu știu să vă spun dacă gustul era de la scoarță sau de la sevă... Era si-un pic de la seva că era ușor dulce... Dar asta e din alte timpuri când era important să umblu mult și pădurea doar se derula pe lângă mine, fără ca eu să fiu cu adevărat conștient cât de importantă e pentru mine... Am învățat multe atunci, dar nu despre pădure... Mestecenii's departe acuma, dar nu-i bai, găsim alte variante. 
La pădure, pe jos e totul verde, copacii au muguri dar n-au frunze, toate astea sunt semne că probabil nu am ratat de tot perioada. Intru bine în pădure, mă îndepărtez puțin  de drumuri și după câteva rotocoale găsesc un jugastru numa' bun și până las rucsacul jos mai văd încă vreo doi pe aproape. E bine. Jugastrul (Acer campestre) e neam cu arțarul. Seva e bună de băut proaspătă, nu are rost să încerci să faci sirop din ea, are conținut de zahăr mult prea mic.
Trebuie să alegi un copac matur, asigură-te că are diametrul de măcar 25cm.
Dacă te pui ușurel în genunchi, cum nu-i rușine să stai în fața unui copac frumos, ești exact la înalțimea corecta să te proptești cu burghiul în copac și să dai gaura din care vei colecta seva. Nu e nevoie de o gaură mai adâncă de 3-5cm, de 10mm diametru.
 Abia la al treilea jugastru curge ceva sevă, așa că bag bine o bucată de furtun cu un capăt în gaură și altul în sticlă, fac un nod cabestan pe gâtul sticlei și dau sfoara pe după copac și asigur toată instalația cu o fontă ca la șiret. Cât stau să mă uit cum picură seva, mă gândesc să încerc și la carpen (Carpinus betulus). Carpeni sunt destui pe aici, deja văd câțiva măricei lângă un buștean căzut, unde și pădurea e un pic mai rară.
 La primul carpen curge seva ca la robinet, mă grăbesc să pun sticla și cu moralul ridicat mă grăbesc să pun și ultimele două peturi la alți doi frați de-ai lui. Curge bine la toți trei. Pentru jugastru se pare ca e un pic târziu, dar pentru carpen am venit la timp.
 Îmi adun toate lucrurile la bușteanul căzut și din bățul uscat de alun care l-am adus cu mine, pregătesc niște dopuri cu care voi astupa toate găurile care le-am dat pentru colectarea sevei, inclusiv cele de la copacii unde nu a curs nimic. Cum mai am destul de asteptat până strâng o cantitate decentă de sevă, mă apuc să cioplesc un mai dintr-o ramură a bușteanului pe care m-am așezat.
 După o vreme de meșterit cam așa arată maiul alături de uneltele cu care l-am făcut. 
După vreo oră jumate de când am pus primul pet, am zis că-i de-ajuns și am plecat să strâng "recolta". Petul din stânga e ce s-a strâns de la jugastru, iar celelalte trei sunt de la carpeni.
Cu doapele în buzunar, fierăstrăul și maiul, am plecat să astup toate găurile. Asta e o chestie foarte importantă pentru că pierderea sevei slăbește copacul și gaura lasă calea deschisă pentru tot felul de dăunători. 
După câteva lovituri temeinice de mai dopu-i la locul lui, iar seva va umfla lemnul uscat din care e făcut acesta, închizând gaura perfect.
Partea din dop care rămâne înafară trebuie taiată aproape de copac, dar nu prea aproape, ca să nu-i rănim scoarța.
După ce treaba e gata, uite așa trebuie să arate.
Acuma că treaba-i gata să începem cu gustatul. 
Seva de jugastru are o ușoară tentă roșiatică, dar în rest e  limpede. Gustul e foarte vag dulce cu o aromă destul de distinctă de lemn.
Seva de carpen e perfect limpede. Gustul nu e dulce în nici un fel, în schimb are o ușoară aromă de fructe. Mie mi-a plăcut foarte tare. Are un gust PROASPĂT, ăsta-i cuvântul cel mai potrivit.




Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!