Primăvara hoinar.

E vreme de hoinărit. 

Primăvara, în fiecare zi se mai schimbă ceva, în fiecare zi e ceva nou de văzut, ceva nou de învăţat. 

Dacă scoţi nasul prin natură, după amorţeala iernii, primăvara are cumva darul de a te pune în viteza potrivită. Indiferent cât de des ai ieşi, chiar dacă ieşi tot timpul prin aceleaşi locuri, în fiecare zi în pădure, ceva înmugureşte, ceva înfloreşte, ceva înfrunzeşte, câte o gâză începe să bâzâie, de sub frunze mai apare câte o ciupercă, fluturii încep să zboare, un cântec nou de pasăre se aude... 

Dacă urmăreşti schimbările astea cu atenţie, parcă fără să-ţi dai seama,  prinzi viaţă odată cu tot ce te înconjoară.

Mi-am făcut drum şi pe la copacii de la care am luat seva în zilele trecute, ca să mă asigur că doapele şi-au făcut bine treaba. Totul era în regulă, nu mai era nimic umed pe lângă doape.

Prin livezi cireşii sunt înfloriţi de o vreme. 

Sunt destui cireşi salbatici şi prin pădure, poţi să-i vezi de departe după scoarţa deosebită de a celorlalţi copaci. 
Cireşii au scoarţa ca o serie de inele puse unul peste altul şi asta îi face să iese în evidenţă printre mulţimea de copaci cu scoarţă netedă, sau brăzdată. 
Într-o parte un pic mai rară a pădurii am văzut cireşul ăsta cu coroana înflorită ca un ciuf, doar în partea de sus a trunchiului. 

Toţi sunt aşa, dar pe ăsta l-am văzut de departe şi abia apoi am început să ridic privirea şi să-i văd şi pe ceilalţi. 
Pădurea e destul de deasă şi îi obligă să se lupte pentru razele soarelui... 
Sunt foarte haioşi, parcă-s punkişti.

Pe jos  totu-i îmbrăcat în flori. 

Mierea ursului (Pulmonaria officinalis) îmi  sare în ochi prin culori şi abundenţă. E plin de ea oriunde te uiţi şi florile de roz şi albastre în aceeaşi inflorescenţă, îţi atrag privirea imediat. E plantă medicinală. O altă denumire din popor îţi dă şi o idee la ce e folositoare, plămânărică îi mai zice şi da, e bună dacă tuşeşti. 

Tot uitându-mă pe jos, văd o ciupercă cum n-am mai văzut decât prin pozele altora. Bucurie mare, imediat îs pe burtă şi o încolţesc cu aparatul foto. Habar n-am ce-i cu ea. După ce am ajuns acasă am aflat că-i zice ciuciulete, dar sunt multe care arată cam ca ea şi tot ciuciuleţi le zice... Pe latină îi zice Morchella hybrida. E comestibilă.

Am văzut şi-o cinteză (Fringilla coelebs), mi-a sărit în ochi coloritul. Am reuşit să mă şi apropii destul de mult, că nu era aşa agitată ca enervanţii de piţigoi, care aproape m-au făcut să dau cu aparatul de pământ de câteva ori. În cartea "Călăuză în lumea plantelor şi animalelor" zice că strigă "pinc-pinc" şi cântă frumos. Una-i strigătul şi alta-i cântatul... Apasă pe linkul ăsta strigăt şi cântec cinteză. Ce zici strigă ca la carte?

Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!