duminică, 30 aprilie 2017

3 poze, 2 vorbe - Aprilie 2017


Hoopoe
O pupăză scotocește prin iarbă. Merge iute, atentă la insectele de pe sol, pe care le vânează cu ciocul, apoi face câte un zbor scurt și reia aceeași rutină. Nu stă locului defel. Am tot stat cu obiectivul pe ea sperând că o să-și deschidă creasta, dar n-a fost să fie...

Common starling
La margine de sat, în vârful unui dud, un graur dolofan face șpagatul în furca unei ramuri. Cântă ciudat, de fapt, nu pot spune că știu care e cântecul lor caracteristic. Ăsta și cu încă un tovaraș de-al lui de pe o cracă inferioară dialogau într-un limbaj în care am recunoscut un ton de fax, apoi o mașină de scris și o conversatie între doi roboți gen R2D2...

Pheasant
Încă un fazan... Dispare și apare prin iarba mare, în timp ce își patrulează teritoriul. Atent și temător tot timpul - e la vedere, dar știe să păstreze distanța. În fața lui am văzut și o femelă, dar s-a pierdut repede prin iarbă...


Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!  

duminică, 16 aprilie 2017

Prea multe ouă...

Acu vreo două zile am apucat să merg pentru câteva ore la pădure, eram cu ochii-n patru să nu cumva să-mi scape ceva interesant, dar prin adâncurile minții  rulam tot felul de gânduri despre ce aș putea să mai scriu... Era deja jumatatea lunii și nu-mi venea nici un subiect în minte, ceva despre care să am suficientă informație și niște poze măcar pe jumătate decente...
Dintr-un desiș din stânga potecii  a decolat cu mare zgomot ceva pasăre de mărime mijlocie, atât am putut să văd - m-a și speriat un pic. E bună o sperietură din când în când, te face să simți că trăiești.
Când m-am mai apropiat puțin am văzut fără prea mare dificultate cuibul, era bine băgat în desiș, dar totuși vizibil. Am făcut un mic ocol, ca să mă apropii de cuib din altă directie decât dinspre potecă, ca nu cumva să-l dau și eu de gol... Înăuntru patru ouă albăstrele și pistruiate, am tras câteva poze și m-am îndepărtat.

Easther Eggs
Deși cuibul e destul de expus, în perioada asta frunzișul se îndesește văzând cu ochii, așa că sunt totuși ceva șanse ca puii să fie bine.
Pe drum deja am început să planific unde mă pun la pândă data viitoare, ce obiectiv îmi iau, în ce perioadă a zilei e mai bine să vin, în ce zi sunt liber să mă ocup cu treburi din astea, etc... Una peste alta, am zis că dacă toate merg bine, poate prin luna mai o să pot să scriu o poveste despre asta. 
Bine, bine, da' până atunci...
În sfârșit azi de dimineță, când căutam un tovaraș cu care să ciocnesc un ou, am reușit să fac legătura... Păi măi boule, sunt Paștele, ai o poză cu niște ouă colorate - dăăă!! Pune poza pe blog, spune-le oamenilor "Paște Fericit" și du-te și înfulecă mai departe! 
Cred că de la prea multe ouă îmi merge mintea așa încet...
Deci: 


PAȘTE FERICIT.

vineri, 31 martie 2017

3 poze, 2 vorbe - Martie 2017

Common lungwort
Plămânărica (Pulmonaria officinalis) - arătoasă, utilă și ușor de identificat. Florile de culori diferite pe aceeași plantă și frunzele cu pete albe, o fac dificil de confundat cu orice altceva. Numele popular e ușor de reținut și îți spune direct la ce îți poate fi de folos. Ar fi ușor dacă toate ar fi așa...

Dice snake
Auto-împletit între crengile unui arbust din marginea potecii, șarpele de apă (Natrix tessellata) se preface că nu-l văd, s-a cățărat acolo să prindă ceva mai devreme soarele dimineții. Apa nu e departe, dar nu e singurul loc în care acest șarpe se simte bine.

Blackthorn flower
Floarea de porumbar (Prunus spinosa), la vremea asta, face adevărate insule albe din tufele de porumbar ce abundă pe câmpuri și dealuri. Fructele, toată lumea le știe, dar nimeni nu le vrea. Toamna târziu după ce dă primul ger, te poți apropia totuși de ele, dar până atunci mai e...



Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi! 

miercuri, 8 martie 2017

Căprioare râd în soare

În fiecare an când începe să se simtă că iarna-i pe sfârșite, mă apucă așa o poftă de nestăpânit să mai tropăi prin zăpadă, undeva într-o pădure; că nici dacă aș vrea nu m-aș putea opune. Pădurea asta (nu-i tot timpul aceeași...), unde dibuiesc în fiecare an ultima zăpadă (pentru mine...), e ca un mare magnet. Degeaba încerc să mă agăț de telecomandă, de nevastă, de sticla de bere, de las' că merg mâine - nu-i șansă de scăpare. E musai obligatoriu, să mă iau și să mă duc. Musai, am zis!
Tot drumul până acolo mă roade un fel de îndoială și am un sentiment de mare urgență... Dacă nu mai găsesc? Dacă s-o gătat zăpadă? Ce fac? Mă mai duc o dată undeva mai sus? Aștept până la anu'? Da', oi mai fi io la anu'? Da', zăpadă o mai fi? Tot așa sărind dintr-o întrebare în alta, parcă tot mai repede merg, și tot mai des mă poticnesc prin lemnele de pe potecă. Uite, le-am și speriat pe căprioarele astea!
deers in the sun
Nu o iau la fugă imediat. Se uită la mine cu un aer curios și parcă ușor îngrijorat. Ceva de genul: Bă, ești bine? Ia-o încet, nu te mai zbate așa. Uite stăm un pic să ne faci poză, ca să te mai liniștești... E OK? Bine, am plecat!
Încep să mă mai liniștesc abia când, dosite la umbra câte unui copac, încep să apară primele petice de zăpadă. Vesantul nordic al văii pe care o urmez, e și el sub o pătură subțire de zăpadă, sub care mustesc izvoare. Continui să urc, până cănd după ce trec de coama dealului, am parte de priveliștea care mi-am dorit-o.  Acu' sunt liniștit, mă simt de parcă am făcut ceva cum trebuie... Nu știu cu să explic mai bine... E ca atunci când pentru o vreme te desparți de un prieten, si dacă nu ai stat la o ultimă șuetă, cumva, parcă ceva, nu e la locul lui în univers.
the last snow
O iau la pas domol pe lângă potecă să flecesc niște zăpadă, și simt cum mi se furișează în suflet un fel de bucurie. O bucurie mică, simplă și cumva la îndemâna oricui. Fac un bulgăre de zăpadă și iau la țintă un fag mai gros, fără să-l nimeresc. Nu mă las, pun rucascul jos că mă încurcă, și dau în el ca-n curtea școlii. Nu ripostează. Mi-a luat cam mult până să-l nimeresc, abilitățile astea dacă nu le exersezi se evaporă... Ca veni vorba de evaporat, e vremea pentru o pauză de rehidratare și ceva de ronțăit. 
Mă îndrept către niște trunchiuri căzute în apropiere, unde mă instalez comod și în vreme ce îmbucățesc ce mi-am adus de acasă, mă gândesc cum ar fi dacă ar trebui să trăiesc într-un loc din lumea asta unde nu sunt patru anotimpuri... 
Nu cred că mi-ar place.
Printre trunchiurile căzute e și-un mesteacăn; tocmai la timp - rezerva de scoarță mi se cam apropie de sfârșit.  Îmi iau câteva felii sănătoase, care probabil o să-mi ajungă, pentru aprins focul, o bună parte din an.
birch bark
Prin locurile în care umblu de obicei nu prea se găsesc mesteceni. Trunchiurile căzute de cireș putrezesc oarecum la fel. Lemnul trunchiului putrezește, dar scoarța rămâne intactă, semn că și scoarța de cireș conține ceva uleiuri care o mențin intactă multă vreme după ce lemnul și-a pierdut integritatea. Dar atunci când vine vorba de aprins focul, nu există nimic care se compară cu scoarța de mesteacăn.
La întoarcere am lăsat poteca deoparte și într-un fund de vale ceva mai larg, am dat iarăși de o căprioară. 
deer
Între mine și ea era un pâlc de pădure mai deasă,  cu greu am reușit să fac o fotografie. Nu am încercat să mă apropii mai mult. Lucrurile s-au potrivit în așa fel, că ne-am zărit unul pe altul la o distanță suficient de mică ca eu să pot face câteva fotografii și în același timp suficient de mare ca ea să-mi tolereze prezența fără să o ia la goană. Așa că ne-am uitat o vreme unul la celălalt, după care eu am plecat la casa mea și ea a rămas la casa ei.
De data asta am reușit să-mi iau rămas bun așa cum se cuvine, acu' poate să vină primăvara.



Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!



marți, 28 februarie 2017

3 poze, 2 vorbe - Februarie 2017


De fiecare dată când am sentimentul că e pustiu prin pădure, și o să umblu doar așa ca să mă oxigenez, cărând kilograme de aparatură foto degeaba, apare câte o ciocănitoare să-mi mai dea un pic de speranță... De data asta e ciocănitoarea de grădină.
capreolus capreolus
Căprioara pișărcoasă. Breaking news! Senzațional!... 
Da, știu... Nu-i frumos. Ce pot să spun în apărarea mea?... Eram disperat! Umblam de ore bune prin pădure fără să văd nici o ființă vie, doar crăci goale și zăpadă fleoșcăită... Eram așa de disperat, că și dacă dădeam peste pădurar cu nădragii în vine, tot îl trăgeam în poză și-l puneam pe blog. Asta e, lucrez cu ce-mi oferă natura. 
Dacă tot am adus vorba; cine vrea să-l vadă pe pădurar cu nadragii în vine, să ridice mâna sus. Ăsta ar fi un subiect destul de ușor...
Cicmany, Slovakia
Cicmany, un mic sat ascuns printre munții din nordvestul Slovaciei... Ar fi fost un sat ca multe altele situate în locuri asemănătoare, dar cu vreo 200 de ani în urmă, cineva s-a apucat să spoiască cu var exteriorul casei, în locurile în care lemnul era mai afectat, i-a plăcut contrastul între var și lemn și - poate nu chiar atunci, dar în anii următori  - a desenat modelele populare folosite deja pe țesăturile din zonă... Oamenii din sat s-au molipsit și s-a născut o tradiție, o tradiție pe care alți oameni deștepți nu au lasat-o să se stingă.



Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!

marți, 14 februarie 2017

Focul cu fundu-n sus

Am plecat la pădure. Am un plan precis: o să mă joc cu focul!😀 Nu vă panicați, că merg la zăpadă, nu dau foc la planetă. 
Pe aici zăpada a început să se rărească, așa că, cu ocazia asta am și o scuză să mă duc mai către munte. 
Am ales niște locuri pe unde n-am mai umblat de multă vreme, dar de care mă leagă o grămadă de amintiri... E un sentiment ciudat, parcă parcurg dintr-o dată două poteci. O potecă de unul singur, atent la ce se întâmplă acum; iar altă potecă prin amintiri, retrăind vremuri când poteca asta era plină de glumele unor prieteni care acum sunt departe... O potecă o parcurg prin spațiu iar cealaltă prin timp. Toți avem poteci din astea, dar prea rar mai umblăm pe ele...
Am ajuns. Nici nu știu cum au trecut orele. Zăpada aici e destul de mare. Fagi peste tot și mai rar mesteceni, când și când câțiva pini. Avem de toate, deci să ne jucăm.
Focul ăsta e un foc mai ciudat, se construiește fix invers decât toate focurile care le-ai făcut până acum. Dacă vrei să aprofundezi subiectul caută "upside down fire". Eu i-am zis foc cu fundu-n sus.
upside down fire, layers
Frumusețea stilului ăsta de făcut focul e că merge bine și cu lemne nu neapărat uscate. Prima dată dai zăpada la o parte, câtă poți, bine ar fi să ajungi până la pământ, apoi pe fundul gropii pui două lemne zdravene (1), peste cele două lemne faci un fel de platformă din lemne groase (2), următorul strat de lemne ceva mai subțiri le clădești perpendicular pe primul strat (3), în primele două straturi poți să pui orice fel de lemne, ude, putrede, ce găsești, eu le-am scos efectiv de sub zăpadă. Continui să clădești straturi succesive, din ce in ce mai subțiri până ajungi la 4-5 etaje (4). Ultimele etaje iei lemn cât mai uscat, crăci rămase atârnate prin copaci, știi tu.
fire starting fuel
Acum trebuie să aprinzi un mic foc peste toată această construcție. De aici totul e ca la orice alt foc, strângi vreascuri uscate cât abia să le poți cuprinde în două mâini (5), poți să faci niște franjuri de alea de lemn de le zice "feather sticks" (6), apoi scoți coaja de mesteacăn  și îi dai foc cum poți tu, ori cu o scânteie în grămajoara de coajă râșcâită și pui peste niște fâșii subțiri (7), ori renunți la efectul artistic și scoți bricheta. Transferi tăvița asta arzândă peste ultimul etaj al constructiei, pui franjurile peste (dacă le ai) și vreascurile deasupra de toate astea. Când micul foc răzbește peste grămăjoara de vreascuri (8), poți să te relaxezi. Ai terminat. Adică ai terminat de tot, vreo oră jumate' două, nu mai trebuie să-i faci nimic. 
simple meal
Eu n-am putut să-l las să ardă degeaba. Deci să vă explic planșa de mai sus. Notați! (1) Pâine prăjită, (2) pește mort deasupra de dânsa și ceapă alături, (3) apă fierbinte, (4) cafea. Clar? Ați notat?
Stilul ăsta de construit focul are niște avantaje. Merge bine când nu ai lemne grozav de bune, poți să începi la bază cu putregaiuri, lemne ude și înghețate, iar pe măsură ce te ridici pui lemne tot mai uscate. 
La un foc normal trebuie să faci un pat bun de jar înainte de a adăuga lemne mai puțin uscate, la genul ăsta de foc nu ai grija asta; focul de sus uscă lemnele de sub el și pe măsură ce arde face o pătură de jar care acoperă lemnele mai puțin uscate și le usucă gradual. 
Focul nu are contact cu  solul înghețat sau umed decât la final, iar atunci solul e deja aproape uscat. 
Un alt avantaj e că o dată ce i-ai dat drumul poți să pleci, ca să mai strângi lemne,  să-ți montezi tabăra, ori altceva... 
Cu un pic de atenție, poți să folosești, destul de repede focul direct ca suprafață de gătit fără să mai faci alte construcții.
fire under snow
Sau poți să folosești timpul ăsta în care nu trebuie să te îngrijești de foc, să te gândești la ale tale, stimulat de o cafea, așa cum am făcut eu aici... 
Focul e acolo, în zăpadă. S-a mai afundat un pic, că am dat de un strat de gheață, n-am săpat până la pământ, dar îi merge bine. 
A ținut vreo două ore. Când am plecat încă mai era un pat foarte sănătos de jar, pe care l-am împrăștiat prin zăpadă.
Pare o chestie ciudată să faci focul în felul ăsta, dar e bine să știi că se poate și așa. Dacă dai de greu și nu merge altfel, încercă-l, s-ar putea să te scoată din rahat.


Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!

luni, 30 ianuarie 2017

3 poze, 2 vorbe - Ianuarie 2017


white phase common buzzard (buteo buteo)
O poză în care mi-am pus mari speranțe, cercurile albe din jurul ochilor, care aproape se unesc, fața aparent mai înfundată și penajul ceva mai înfoiat, m-au făcut să sper că e ceva huhurezo-buhă... Dar după un schimb de mesaje cu niște oameni care știu mai multe, a trebuit să accept că e doar un șorecar comun (buteo buteo), probabil juvenil... Părerea majorității suna cam așa: "white phase common buzzard"... Care-i treaba cu "white phase"? E o chestie care trece la maturitate? Habar n-am... Dacă e cineva care știe, spuneți-mi și mie.

Great heron
Iarăși egreta mare, un pic mai de aproape... Ziua e aceeași, balta e aceeași, egreta e aceeași... Asta-i tot.

Eurasian wren
Ochiul boului, o pasăre groaznic de vioaie, care până acum a fost un constant motiv de frustrare... Te lasă să te apropii doar cât să-ți mențină trează speranța că până la urmă o să-i poți face o poză, apoi zvârrr în următorul tufiș - niciodată prea departe... Parcă spune: Hai, hai că poți... Nț, nu de data asta!




Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!

joi, 19 ianuarie 2017

Egreta și fazanul...

Ger... Zăpadă nu. La pădure, o glazură subțire de zăpadă înghețată, acoperă frunzele căzute în toamnă. Combinația asta acoperă toată pădurea cu o scoarță crocantă, care trosnește zgomotos la fiecare pas. Parcă aș călca pe un covor gros de fulgi de porumb. Nu are nici un rost să încerc să mă mișc mai cu atenție; astăzi, în pădure, nu am șanse să mă apropii nici măcar de-un melc.
M-am îmbrăcat un pic cam optimist pentru ce se întâmplă pe aici, dar n-am încă chef să mă întorc acasă... În apropiere sunt niște bălți, care îmi închipui că acum sunt înghețate tun. Cu nițel noroc, poate că acolo o să am parte de vreun prilej să fac o poză. 
Până în zona bălților merg în pas vioi, să-mi pun un pic sângele în mișcare, dar pe măsură ce mă apropii, reduc ritmul și încep să fiu atent pe unde calc. Când ajung în apropierea stufărișului o iau încetișor... De fiecare dată când mă apropii de marginea bălții, mă simt de parcă aș deschide un cadou, nu știu niciodată ce o să zăresc când dau de o răritură în stufăriș și văd suprafața bălții. 
Surpriză: o egretă mare!
Great heron on frozen pond
Bineînțeles n-am știut să-i spun pe nume în clipa când am văzut-o, mi-a fost clar că-i un fel de stârc... E exact ca un stârc cenușiu, numa' că-i alb... Privire rece de reptilă, mișcări eficiente și pline de grație. După ce am făcut un număr liniștitor de cadre și am certitudinea că vreo câteva au și ieșit, încep să mă gândesc că parcă ceva e greșit  în imaginea asta... Parcă o pasăre ca asta ar trebui să fie în țări mai calde... De fapt, cum stau așa nemișcat în stufăriș, simt că și eu ar trebui să fiu în țări mai calde.
În planul secund un fazan bondoc, face o traversare caraghios de pripită peste lacul înghețat. Pentru câteva fracțiuni de secundă cele două păsări atât de diferite sunt în același cadru. Mi se pare atât de bizar că abia mă pot abține să nu râd. 
Great heron and pheasant
Mă gândesc că-i material de-o fabulă aici... 
Egreta, grațioasă, călătorită, ai putea zice școlită, capabilă de un zbor lung împărțit în mai multe etape către un obiectiv îndepărtat, dar foarte rară - fazanul, primitiv dar colorat intens, n-a ieșit din cartier, școlit la partid, capabil doar de zboruri scurte fără noimă, dar abundent. Seamănă cu peisajul politic cu care ne-am obișnuit... Egrete puține sau deloc, fazani grămadă. Da... Păcat, nu pot să mă eliberez de tâmpenii nici aici...
Pe drumul de întoarcere am mai avut parte de un fazan zbuciumat, care a decolat cu mare hărmălaie din niște boscheți foarte aproape de mine, doar ca să se oprească zece metri mai departe, într-o zonă cu zăpadă troienită.
Pheasant in the snow
Pe câmp am mai văzut la mare distanță încă două egrete mari, una din ele părea că are ceva în vizor. Nu am încercat să mă apropii, nici nu cred că aveam șanse.
Mai târziu, acasă, când am găsit ceva vreme să mă și documentez, am aflat că există totuși un mic număr de egrete mari care iernează la noi și că au fost observate cazuri în care vânează mici rozătoare. Din motive care mie îmi scapă, printre oamenii de știință e o mare nehotărâre despre cum ar trebui să-i zică: Egretta alba, Ardea alba sau Casmerodius Albus... Mai multe despre egreta mare găsiți aici, despre fazani găsiți în presă.



Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!